Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Sectorul Cultural și Comunicații Media în parteneriat cu Sectorul social-filantropic și misionar lansează a treia ediție a Proiectului Eparhial intitulat „Scrisoare către bunicii mei”, prilejuit de Ziua Internațională a persoanelor vârstnice – 1 octombrie 2025.
Sunt invitați să participe elevi din eparhie (învățământ primar, gimnazial și liceal), care doresc să le împărtășească bunicilor, prin intermediul unei scrisori, câteva gânduri frumoase și unice, de dor, de dragoste, de bucurie și recunoștință, pentru faptul că pe unii dintre copii, sau pe noi cei de astăzi, ne cresc sau ne-au crescut bunicii. De asemenea, dacă există posibilitatea, vă îndemnăm să atașați și o fotografie cu bunicii.
Participanții trebuie să alcătuiască în scris, de preferat, cu stiloul, o scurtă scrisoare (pe o SINGURĂ o foaie A4), care să conțină următoarele date: numele și prenumele, parohia, localitatea, județul și numărul de telefon. Scrisoarea va trebui fotografiată sau scanată în formatul *jpg sau *png (având o calitate înaltă, de preferat *hdr) și trimisă pe WhatsApp la numărul 0772056343 cu specificația „SBM 2025”.
Termen limită: 15 octombrie 2025.
Cele mai deosebite scrisori vor fi evidențiate și publicate pe site și pe Paginile Oficiale de Facebook, Instagram și X ale Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, la sfârșitul lunii octombrie.
Toți cei înscriși în cadrul acestui proiect eparhial (elevi și coordonatori) vor primi Diplome de participare care vor putea fi folosite la dosarul personal.