Eminescu şi Maramureşul

6 minute de citit
- Publicitate -
Tudor Arghezi spunea: „A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăte ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă?”
A scrie azi despre Eminescu, a tipări o nouă carte, este fără să exagerez, un act de curaj. Este, de asemenea, un act temerar să vorbești despre prezența lui Eminescu în Maramureș pentru că nu avem dovezi concludente!
Un maramureșean, Nicoară Mihali, ne spune în cartea sa „EMINESCU, PEREGRIN PRIN MARAMUREȘ”(2019) că Mihai Eminescu ar fi ajuns în Maramureș pe vremea când avea doar 20 de ani, însoțind o femeie frumoasă, Constanța Dunca de Șieu, una din primele scriitoare feministe din România și că a participat la Șomcuta la o conferință, după care ar fi ajuns la Moisei, apoi a trecut Prislopul spre Bucovina. Am fi fost mândri ca Eminescu să fi trecut prin Maramaureș dar lucrurile stau în felul următor:
Nicoară Mihali se bazează pe cele afirmate de Graţian Jucan, în cartea sa „Eminescu şi patrimoniul popular”, editura „Muzeul Bucovinei” Suceava, 1993, și pe cele scrise de Iosif Vulcan în revista Familia, nr.32 din 22 august 1869: „O bucurie sinceră a cuprins întregul public adunat în acea zi, când au aflat că binemeritatul bărbat, domnul George Bariţiu, a sosit la Şomcuta pentru a participa şi domnia sa la adunare. Între oaspeţii de vază puturăm saluta şi pe domnişoara Constanţa Dunca, venită din depărtare anume să participe la această serbare naţională”. Din acest citat nu rezultă că ar fi participat şi Eminescu, ci numai Constanţa Dunca. Or, Iosif Vulcan, care-l cunoştea bine pe Eminescu, ar fi amintit, cu siguranţă, şi numele poetului dacă acesta ar fi participat la adunare.
În august 1869, la întoarcerea trupei lui Pascaly de la Cernăuţi, Eminescu se întâlneşte cu tatăl său şi rămâne la Ipoteşti, unde se pregăteşte pentru a pleca la studii, la Viena. Așa că, Eminescu nu avea cum să străbată ţara de la un capăt la altul, să participe la o manifestare culturală, neavând nici posibilităţi materiale şi nici timpul necesar.
Eminescu s-a referit de multe ori la Maramureş şi mai ales la istoria acestui ţinut şi la voievozii descălecători.
Regretatul prof. dr. Nuţu Roşca spunea că: „Pe tema Eminescu şi Maramureşul s-ar putea spune multe, vă propunem să ne oprim doar asupra unui erou din Maramureş, pe care l-a evocat Eminescu şi anume asupra lui Dragoş Vodă Descălecătorul”.
Mihai Eminescu l-a avut în atenţie pe întemeietorul domniilor moldovene în câteva scrieri. I-a consacrat poemul „Dragoş Vodă cel Bătrân” şi „Drama Bogdan-Dragoş”. În scrierea „O cestiune mai mult caracteristică”, poetul prezintă situaţia dificilă în care se afla Dragoş Vodă în Maramureş din cauza persecuţiilor străine, îl aminteşte într-o variantă a poemului Scrisoarea III şi în alte scrieri, iar în poemul „Mii de stele… Dulce sară”… personajul principal este fata lui Dragoş Vodă, o „dulce zână din poveşti”.
Eminescu s-a inspirat pentru poemul „Dragoş Vodă cel Bătrân” dintr-o baladă populară. În acest poem, Eminescu îl prezintă pe erou în toată măreţia lui de domnitor, într-un sfat al ţării, înconjurat de marii sfetnici.
Drama „Bogdan-Dragoş” are ca personaje mai mulţi membri ai dinastiei Drăgoşeştilor: Dragul (Dragoş), voievod de ţară din Maramureş, apoi Sas, Balcu, Drag, Dragomir, Ştefan şi alţii.
În scrierea intitulată „O cestiune mai mult caracteristică”, Eminescu, ca şi alţi literaţi şi istorici, arată că „papii Onorie, Grogorie IX, Inocenţiu VI, Bonifaciu VIII, Benedict al XII-lea trimiteau scrisori peste scrisori regilor ungureşti ca să convertească cu sila pe români la legea catolică. Lucrul ajunsese atât de departe încât sub Ludovic cel Mare o parte a românilor din Maramureş, conduşi de Dragoş Vodă pleacă şi întemeiază principatul Moldovei.
Iată câteva idei din care rezultă cât de profund a înţeles poetul Mihai Eminescu specificul Maramureşului.
Românii recunosc în Eminescu pe cel mai mare poet al lor pentru că Eminescu a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării sale, traducând cu fidelitate aspiraţiile sau visurile compatrioţilor săi.
Generațiile își transmit ca pe o datorie sacră convingerea că Eminescu este cel mai mare poet național. Eminescu nu a încetat niciodată să fie contemporanul nostru, iar opera sa nu a încetat niciodată sa fie actuală, indiferent că vorbim despre poezia, proza sau publicistica celui mai cunoscut scriitor autohton.
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA
Bibliografie:
1. Nicoară Mihali ,,Eminescu, Peregrin prin Maramureş”, Editura Corpului Didactic Baia Mare, 2019
2. Graţian Jucan ,,Eminescu şi patrimoniul popular”, editura ,,Muzeul Bucovinei” Suceava, 1993
3. Mihai Eminescu, Opere, VI, Literatura populară, Ediţie critică de Perpessicius, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963.
4. Prof. Dr. Nuţu Roșca ,,Eminescu şi Maramureşul”- în revista ,,Vestea” nr. martie 2011
(Fotografii de la dezvelirea bustului realizate de Florian Szabo)
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut