David Poduț de la Liceul Tehnologic „George Barițiu” Baia Mare a reprezentat unitatea de învățământ la etapa națională a Concursului de Referate și Comunicări Științifice la Istorie, desfășurată în perioada 21–24 iulie 2026, la Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare.
Coordonat de profesoara Alexandra Chira, acesta a prezentat lucrarea intitulată „Cum nu poți intra în aceeași apă de două ori. Emil Cioran și Constantin Noica”, care a fost apreciată de juriu cu 88,5 puncte, într-o competiție caracterizată de un nivel ridicat de exigență.
Concursul de Referate și Comunicări Științifice la Istorie reprezintă una dintre cele mai importante competiții academice dedicate elevilor pasionați de această disciplină, implicând un amplu proces de documentare, cercetare, analiză critică și susținerea publică a lucrării în fața unei comisii de specialitate.
MaramuresOnline.ro















