El este – și trebuie să fie – același

3 minute de citit
- Publicitate -

Există lucruri care nu se schimbă niciodată în viață… Unii le numesc idei, alții idealuri; pentru anumiți oameni vorbim de credințe, pentru alții de dorințe…

Se spune că atunci când ne pierdem speranța, nu mai putem fi aceiași, că atunci când disperăm, nu mai suntem noi, cei care clădim, că aruncând cu pietre nu dăm dovada că am putea fi și constructori…

A fi tu, cu tine împăcat, e mult mai mult decât un fel de a fi, e o artă pe care o avem de învățat până ce ne încheiem socoteala cu noi înșine și cu ceilalți. Ne place să știm lucrurile ca fiind aceleași, continuăm să credem că oamenii sunt aceiași, iar schimbările lor (în special cele legate de vârstă, de la un anumit prag înainte) ne dor și nu vrem să le acceptăm ușor.

De fapt, nu vrem să percepem unele lucruri, nu concepem trecerea, ne afectează plecarea  și ne distruge absența… Dincolo de toate, uităm că există ceva ce nu se schimbă – sau nu trebuie să se schimbe, atunci când e vorba de adevăratele valori și de sentimente profunde: sufletul nostru.

El este – și trebuie să fie – același, indiferent de încercări, ploi sau lovituri. Creștini adevărați au murit pentru o idee, oameni de știință s-au jertfit în numele a ceea ce ei credeau, soldați au vărsat sînge și lacrimi pentru ca pămîntul să poată fi locul unde urmașii lor să poată visa și clădi în pace…

Același – cu toate derivatele lui, de pronume sau adjectiv, este un cuvânt care ține de esența ființei, de sinele pe care îl reprezintă, mergând până în peisajul limbilor anglo-saxone unde fără pronumele my, your, our, self-ul devine nu altceva decât punctul de plecare către egoism – selfish.

Și poate că ar trebui să învățăm din această nuanță gramaticală faptul că sufletul are nevoie de partea lui de egoism, să nu îl amestecăm cu neajunsurile și cu împovărările clipei trecătoare.

Important e ca noi, ca suflete, să putem fi aceiași, orice ar fi, iar ceilalți care ne iubesc cu adevărat, să știe că un cuvânt pus la temelia ființei va rămâne mereu același, piatră de fundal pentru orice catedrală viitoare…

Mihai PĂTRAȘCU

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut