1 Decembrie 1918 la Baia Sprie
1 Decembrie 1918 va rămâne pentru totdeauna, în istoria poporului român, drept ziua triumfului idealului național: unitatea. Rostită pentru prima dată în Revoluția de la 1848 și săvârșită doar parțial la 1859, Marea Unire a avut loc după un lung șir de lupte, după nenumărate sacrificii umane și materiale.
Marea Unire este mai mult decât un eveniment amintit într-o carte de istorie. Este un simbol al unității, curajului și al devenirii poporului român, dar și un prilej de aducere aminte și de exprimare a recunoștinței față de înfăptuitorii Unirii.
Baia Sprie se definește ca un oraș multietnic și multiconfesional conturat și dezvoltat pe parcursul mai multor secole. Cele mai importante comunități etnice de-a lungul istoriei sale au fost cele a românilor, maghiarilor, germanilor, slovacilor, evreilor etc. În același timp, în perioada dualismului austro-ungar 1867-1918, confesiunile împărtășite de comunitățile locale includeau culte precum cel greco-catolic, romano-catolic, evanghelic-luteran, mozaic.
Acest peisaj multietnic și multiconfesional, în forma sa actuală, a fost rezultatul dezvoltării specifice a fiecărei comunități și a fiecărei culturi în climatul unei conviețuiri pașnice și de respect reciproc, însumând valori materiale și spirituale proprii fiecărei etnii. În perioada premergătoare Marii Uniri de la 1918, biserica românească din orașul Baia Sprie construită la anul 1793, de altfel, prima biserică a românilor din oraș, a fost singura instituție care s-a implicat și a luptat pentru păstrarea și promovarea limbii române ca mărturie supremă a identităţii naţionale şi temei al unităţii politice, în fața politicilor duse de către autoritățile de la Budapesta, prin care se dorea asimilarea românilor la „patria mamă maghiară”.
Comunitatea românilor din orașul Baia Sprie s-a dezvoltat, a trăit și și-a desfășurat toate activitățiile social-culturale, mai târziu și acțiunile politice, în jurul bisericii române din oraș, singura instituție unde se vorbea și scria în românește. Pe lângă biserică, începând cu anul 1859 va funcționa o școală confesională clădită cu contribuția credincioșilor, în care se preda în limba română pentru tinerii români, doar pentru cele patru clase elementare. Tinerii români băisprieni după ce terminau cele patru clase elementare, cu limba de predare română, urmau filiera instituțiilor de stat, licee, universități, unde se studia în limba maghiară sau germană.
Biserica și școala confesională românească din orașul Baia Sprie au contribuit la construirea identitară a unei conştiinţe naţionale românești care uneori se pierde inconştient în fața educației primite în instituțiile statului. Formarea spirituală şi naţională a acestor tineri români din orașul Baia Sprie a primit impulsuri puternice de la părintele Vasile Lucaciu de la Șișești „de la Baia Sprie până la Siseşti, sunt numai câţiva paşi, care ne despart de locul de unde a pornit glasul profetic şi acţiunea lui Vasile Lucaciu pentru apărarea drepturilor românilor din Ardeal” cum nota undeva învățătorul român din oraș, Atanasie Lupan, un prieten apropiat al părintelui Lucaciu. Este încă vie și se păstrează în tradiția mentală a românilor din oraș participarea lor la aceste evenimente, iar vizitele părintelui Lucaciu în sânul comunității românilor din oraș, sunt surprinse de documentele vremii, în special în registrele parohiale, prin participarea sa la unele servicii religioase, înmormântări, boteze, cununii, etc.
Să deschidem împreună Cronica acelor zile şi vom găsi aici, la Baia Sprie, în zilele lui noiembrie 1918, strânși la un loc în casa parohială, nedespărţiți unii de alții oamenii Bisericii Unite şi ai școli, clerici şi laici deopotrivă, cu toţii împreună, într-o impresionantă solidaritate: frații Lupan, învățătorul Atanasie și Nicolae care era preot în Chiuzbaia, aceștia au venit însoțiți și de membri familiei, frații Nistor, protopopul Ioan Anca, cu fiul Victor și cele două fiice Cornelia și Sidonia, curatorii biserici române și câțiva mici funcționari de la minele de stat. În cadrul acestei adunări s-a ales conducerea Consiliul Naţional Român, în frunte cu parohul Ioan Anca în funcția de președinte, tot atunci „s-a hotărât trimiterea unei mici delegații la Alba Iulia. Aceștia au fost: protopopul Ioan Anca și fiul său Victor și cei doi frați Nistor, Viliam și Gheorghe”.
Se pare că aceștia au făcut drumul până la Alba Iulia cu grupul maramureșenilor, pe care i-au întâmpinat astfel, cităm din documentele vremii: „am plecat în jos prin codrii Gutîiului spre Baia Sprie. Când suntem în vale la casa pădurarilor cu surprindere plăcută, ne iese înainte o grupă de dşoare şi domni cu steaguri româneşti, făcându-ne ovații însufleţite, sunt băiesprienii. Dşoarele Anca, fraţii Lupan, fraţii Nistor şi mai mulţi alţi domni. Grupa noastră creşte cu tot pasul.
Steagurile fîlfîiesc, carele parcă zboară, iar bătrânul Gutîi răsună de „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…”În Baia Sprie înaintea „Coroanei” ne aşteaptă deja oraşul în frunte cu Dl. protopop din localitate, totodată preşedintele Sfatului Naţional Local. La mesele „Coroanei” suntem oaspeţii lor bine văzuţi, le mulţumim din inimă de călduroasa primire! Suntem deja o mare grupă mai încolo la Baia Mare!”. Din altă sursă, evenimentul este astfel descris: „În Baia Sprie, convoiul de căruțe a fost așteptat de întreaga populație a orașului, care în frunte cu protopopul, a ieșit în întâmpinarea maramureșenilor. Din strunele viorilor, din fluierele de lemn de cireș și din sutele de piepturi a țâșnit frumosul cântec românesc: „Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română…Și, în scurtul popas, s-a încins o horă mare, unde și-au dat mână cu mână oameni de diferite naționalități, pentru o viață pe care o așteptau mai bună și mai dreaptă”.
În prima duminică după întoarcerea de la Alba Iulia a mici delegații a băisprienilor, protopopul Ioan Anca a înălțat în biserică rugăciuni de mulțumire către Domnul. A vorbit despre cum s-au desfășurat evenimentele și hotărârile care s-au luat la Marea Adunare de la Alba Iulia. Au urmat discuții cu privire la intenția românilor de a fi mai prezenți în forurile de conducere ale orașului. Pe aceeaşi line s-a înscris și discursul lui Nistor Viliam, și el participant la Alba Iulia, dar și în calitate de comandant al Gărzi Naționale Române din Baia Sprie, care aducea la cunoștința locuitoriilor români una dintre cele mai importante decizii ale Consiliului Național Român de la Arad din 9 noiembrie 1918, respectiv „nota diplomatică ultimativă Guvernului maghiar cu cerința, în virtutea dreptului de autodeterminare și al principiilor wilsoniene, de a preda teritoriile locuite de români în numele dreptului popoarelor la autodeterminare și în interesul tuturor națiunilor din Transilvania”. Tot atunci a sfințit și steagul tricolor-simbol al unității neamului-cumpărat de curând”. Acest steag a fost arborat pentru prima dată pe turnul bisericii.
Sărbătorim azi curajul cetățenesc al românilor din orașul Baia Sprie care întruniți în organizații și adunări politice și-au afirmat fără ezitare voința de a participa la făurirea unui stat românesc unitar și democratic, exprimându-și public convingerea, „că nimeni și nimic nu putea să se opună voinței naționale”.
Prin dăruirea, curajul și patriotismul de care au dat dovadă, într-un moment decisiv al istoriei neamului românesc, aceste personalități ale comunități românilor din Baia Sprie, se constituie în repere morale pentru generațiile mai tinere, sunt un simbol al unității, curajului și al devenirii poporului român, dar și un prilej de aducere aminte și de exprimare a recunoștinței față de înfăptuitorii Unirii.
Toamna anului 1918 a însemnat pentru România o perioadă agitată, dar românii s-au regăsit din fericire cu toţii, după Adunarea de la Alba-Iulia din 1 Decembrie, în cadrul României Mari. Au urmat pregătirile pentru recunoaşterea internaţională a unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.
Material adaptat: Gheorghe Muntean