O vorbă binecunoscută spune că cu o floare nu se face primăvară… Metaforă frumoasă – și adevărată – pentru o mare parte din ceea ce înseamnă eforturile singulare, zadarnice la o primă privire, de a schimba ceva, un întreg, sub semnul unei estetici globale, viitoare. O confirmare resemnată în fața unei minuni a naturii care răzbește prin tot și aduce, în planul existenței efemere, frumosul.
Românii au o zi specială dedicată florilor – Duminica Floriilor, înainte de Sărbătoarea de Paște. E foarte interesant aspectul prin care pluralul a dublat vocala i, pentru că toată lumea o re-cunoaște ca fiind Duminica floriilor și nu a florilor. Chiar dacă originea este, bineînțeles, aceeași – Floriile derivă de la flori – , aspectul de plural popular parcă dă o amploare mai mare acestor frumuseți ale naturii. Pare un plural continuu, amplificat, unde chiar și accentul se pune pe vocala i la florii, nefiind pe o, ca și în cazul florilor. Pentru că dacă o-ul este un atribut al închiderii, al cercului, i-ul este, prin definiție, un atu care deschide continuu; probabil că nu întîmplător cuvîntul infinit conține o triadă din amintita vocală…
Duminica floriilor este, de fapt, un semn al deschiderii către primăvara care acum se află în plină explozie de nuanțe și miresme; un fenomen de neîntors, care, odată pornit, are drept scop performarea vieții, un infinit care are, ca început, o floare. Și chiar dacă, în conștiința colectivă cu o floare nu se face primăvară, chiar dacă există multe gesturi singulare care rămîn fără ecou sau neștiute, important este că există, undeva, la rădăcinile noastre un germene de floare, de frumos, de primăvară. Atîta timp cît acesta există, cît mai sînt oameni care mai cred în principii, cît luptă pînă la epuizare pentru ele, fiind convinși că e singura formă prin care mai pot avea replică la agresiunea tot mai mare a furtunilor din jur, floarea gesturilor lor va aduce zîmbete și împreună-simțire. Iar primăvara nu e altceva decît o împreună-trăire a dorinței de a renaște. Din zîmbete, din flori, din Florii…
Mihai PĂTRAȘCU