Consiliul Județean Maramureș anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură pe drumul județean DJ182B, pe tronsonul Baia Mare – Coaș. Proiectul prevede modernizarea a aproape 11 kilometri de drum și intervenții la trei poduri, investiția totală ridicându-se la aproape 61 de milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„În această perioadă, pe drumul Baia Mare – Coaș se desfășoară două investiții mari în același timp: lucrările de canalizare realizate de societatea Vital SA, prin partenerul DIMEX și proiectul de reabilitare a drumului județean DJ182B Baia Mare – Coaș, realizat de OPENTRANS SRL, alături de partenerii săi.
Pentru a coordona corect aceste lucrări și pentru a evita blocajele inutile în trafic am convocat la Consiliul Județean Maramureș o întâlnire de lucru între toate părțile implicate. Proiectul de modernizare a drumului vizează 10,930 km și are o valoare totală de aproape 61 de milioane de lei (inclusiv TVA), fiind finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a declarat Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Un punct important al lucrărilor îl reprezintă intervențiile la cele trei poduri de pe traseu:
🔹 Pod km 4+772 – podul existent va fi demolat și se va construi un pod nou
🔹 Pod km 7+210 – podul va fi reabilitat prin schimbarea suprastructurii
🔹 Pod km 7+320 – podul va fi reabilitat prin schimbarea suprastructurii și extinderea infrastructurilor
Pentru realizarea acestor lucrări, după data de 1 mai, circulația va fi dirijată temporar pe rute ocolitoare:
Baia Mare (DN 1C) – Recea – Lăpușel – Satulung – Arieșu de Pădure – Coltău – Cătălina
Baia Mare (DN 18B) – Groși – Chechiș – Coruia – Săcălășeni – Cătălina
„Am cerut constructorilor un termen foarte scurt pentru lucrările la poduri, astfel încât acestea să fie finalizate în maximum 3 luni, pentru a perturba cât mai puțin circulația. În aceeași perioadă vom reconstrui și podul de la Satu Nou de Jos, care se află într-o stare critică și necesită intervenție urgentă”, a subliniat președintele CJ.
MaramuresOnline.ro


