27 septembrie. Pentru România este o zi comemorativă, ziua când, în 1914, a închis ochii cel mai mare și serios rege al nostru Carol I, constructorul de țară. Trei ani mai târziu, în aceași zi de 27 septembrie, Franța pierde unul dintre cei mai mari pictori din imensa ei cultură, Edgar Degas.
Pentru noi, cei de astăzi, din secolul micilor comunități individualiste, aceste momente nu mai au relevanță, nu par a însemna ceva semnificativ. Deși, istoria nu-i poate ocoli, nu-i poate uita.
Astăzi, deși a fost o zi foarte frumoasă de toamnă, seara m-am întristat la vestea că profesoara mea de franceză din școala generală a plecat pe celălalt mal al râului Stix, în locul cu verdeață!
Mariana ISPĂȘOIU – Așa o țin minte din copilărie, precum în fotografie. Profesoară de franceză și directoare de școală, ne-a cuprins pe toți în viața școlii. La catedră exigentă dar însuflețitoare, la direcțiune înțeleaptă și cu mari capacități de a rezolva probleme. În lunga ei istorie, școala din Groși îi datorează mult.
Poate că nu putem cuantifica însemnătatea trecerii ei prin satul nostru (satele noastre), dar acum este un moment bun să reflectăm. A fost mai mult decât un dascăl, a contribuit la construirea unor destine.
Pentru mine, dacă mai cânt într-o zi oarecare versuri în franceză din Yves Montand, dacă anual refac abonamentul publicațiilor franceze ”Le Monde” și ”Liberation”, dacă citesc lejer în limba franceză, urmăresc cultura franceză, filosofia franceză, politica franceză, toate acestea au o cauză: profesoara mea din gimnaziu Mariana Ispășoiu, apoi, în Șincai, Ioan Meșter și Carmen Lupan.
Nu o să uit niciodată lecția despre ”si conditionnel” și multe altele. Nu o să-i uit niciodată chipul ei de tinerețe, corespondent copilăriei mele.
M-am oprit pentru acest mic omagiu știind destul de bine însemnătatea muncii de dascăl și harul acesteia care poate atinge uneori cote divine.
Drum lin spre cer, Doamnă!
Une route douce vers le Paradis, Madame!
Gavril ARDUSĂTAN
