Dr. Viorica Cherecheș, Cetățean de Onoare al județului Maramureș!

2 minute de citit
- Publicitate -

Duminică, 5 octombrie 2025, la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare a avut loc un moment de profundă emoție și recunoștință. În prezența consilierilor județeni, a familiei și a numeroșilor prieteni ai doamnei doctor, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, i-a înmânat doamnei dr. Viorica Cherecheș, titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș, distincție care încununează o viață dedicată profesiei medicale și binelui comunității.

Evenimentul a coincis cu ziua de naștere a doamnei doctor, ceea ce a conferit ceremoniei un sens aparte. Cu același prilej a fost sfințit corpul reabilitat al Ambulatoriului Integrat al spitalului, investiție realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de peste 27 de milioane de lei, un proiect care aduce condiții moderne pentru actul medical în această unitate.

La eveniment a participat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a subliniat importanța acestei investiții și a rolului medicilor aflați permanent în prima linie a binelui. Președintele Consiliului Județean Maramureș a mulțumit echipelor de proiect din cadrul CJ Maramureș și Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare pentru perseverența și implicarea în finalizarea acestui proiect.

Cariera doamnei dr. Viorica Cherecheș se întinde pe o perioadă de peste 40 de ani în cadrul spitalului, dintre care peste 15 ani în conducerea sa. Prin dăruire, profesionalism și empatie a transformat această unitate într-un model de bună practică la nivel județean și național, formând un colectiv medical de excepție.

Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș constituie un gest de recunoaștere pentru întreaga sa activitate în slujba pacienților și a comunității maramureșene.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut