Sándor Ziffer este fără tăgadă unul din cei mai importanți reprezentanți al fenomenului artistic băimărean. O privire retrospectivă ni-l prezintă în contextul cronologic al Centrului Artistic Baia Mare având una din prezenţele cele mai îndelungate, pesistente, active şi definitorii, atât prin creatia sa artistică cât şi prin rolul de mentor şi, de asemenea, prin puterea inspiraţionala a operei sale.
Studiile artistice le-a început la Budapesta, mai întâi la Școala de desen industrial (1894), apoi la Școlii de Arte Decorative (1896-1900). Înainte de examenul de absolvire s-a înscris la Academia regală bavareză de Arte Plastice din München unde a frecventat – cel mai probabil timp de câteva săptămâni – cursurile pregătitioare pentru examenul de admitere (vara 1900). În capitala Bavariei a frecventat și atelierul școlii private a artistului croat Anton Aźbe (1900-1901), apoi a petrecut câțiva ani (1901-1906) în anturajul Școlii particulară de pictură Simon Hollósy pe care a îmsoțit-o și în colonizările sale la Fonyod (Ungaria, 1902), Hunedoara (Transilvania, 1903) și Teceu (Maramureș, 1904, 1905). În 1904 a fost principalul organizator, precum și expozant (a expus 5 tablouri), la expoziția colectivă organizată în saloanele Galeriei Könyves Kálmán din Budapesta de către studenții münchnenezi – colonizați la Teceu – ai școlii lui Simon Hollósy.
Începand cu 1906 a activat la la Baia Mare, îndemnat de Béla Czóbel şi tot la îndemnurile acestuia, respectiv sub impulsurile lui Csaba-Vilmos Perlrott a început seria de călătorii și stagii de studii pariziene. A expus la Salonul Independenților de la Paris in 1906, 1907, 1910, 1911. Nabismul și fauvismul francez, adaugate acumulărilor experimentelor expresionismului german, au contribuit decisiv la elaborarea sintezei expresiei plasice a operei lui Sándor Ziffer.
În 1910 s-a căsătorit cu pictorița berlineză Käthe Beckhaus. Ziffer a petrecut o perioadă mai lungă în Germania, inclusiv cea a Primului Război Mondial, inițial la Berlin, apoi în mai multe alte localități mici. Din această periodă muzeul nostru deține o lucrare a pictoritei Beckhaus, precum și Gara din Berlin (1916) realizată de Ziffer.
Începând din 1904 a expus aproape anual la Budapesta. A participat cu 12 tablouri la expoziția jubiliară dedicată împlinirii, în 1912, a unui deceniu de la fondarea Școlii Libere de Pictură de la Baia Mare (în 1902). În 1914 a expus la München în cadrul grupării Secession, iar mai apoi a expus la Expoziția Universală de la San Francisco. De-a lungul carierei sale, artistul a expus în mai multe orașe europene (Munchen, Hamburg, Paris, Berlin).
În 1918, la încheierea războiului mondial, Ziffer a revenit la Baia Mare, unde s-a stabilit definitiv. Şi-a început activitatea pedagogică pe la mijlocul anilor 1920 în cadrul Școlii Liber de Pictură, dar la închiderea acesteia, în vara anului 1927, a părăsit Societatea Pictorilor Băimăreni după acutizarea unui mai vechi conflict cu András Mikola. Apoi, în anii deceniului 1930, și-a asumat pregătirea unot tineri artiști – mai ales a celor care au fost excluși din Societatea Pictorilor Băimăreni din motive politice sau de orientare artistică. Totodată s-a numărat printre fondatorii, în 1937, ai Asociației Artiștilor Plastici din Baia Mare.
În anii deceniului 1930, Sándor Ziffer a fost primit în Sindicatul Artiștilor Plastici din București, după mai multe încercări, la intervenția lui Emil Isac. În august 1936, la Congresul desfășurat în Baia Mare, a fost ales vicepreședinte al Sindicatului artiștilor plastici din Ardeal și Banat. În sfârșit, în august 1939, a luat parte la Expoziția artiștilor de la Baia Mare prezentată la București.
Sándor Ziffer a jucat un rol important în dezvoltarea picturii românești moderne. În 1950, cu ajutorul lui Gheza Vida a obţinut o pensie de întreţinere din partea statului român. În anul 1957 i-a fost organizată o expoziție retrospectivă Sándor Ziffer la Baia Mare şi la Cluj și, de asemenea, i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al artei – cea mai înaltă distincție instituită de statul român pentru a-și onora artiștii de excepție. A murit la Baia Mare în 1962.
Datele si evenimentele biografice şi-au pus în mod evident amprenta asupra personalităţii lui Ziffer. A avut parte de o copilărie dificilă: din pricina unei scarlatine infantile netratată corespunzător și-a pierdut aproape în totalitate auzul, apoi a rămas șchiop în urma unei paralizii infantile. Toate acestea i-au marcat inevitabil personalitatea: artistul devine o fire introvertită, suspicioasă, retrasă. Se ştie că ultima perioadă din viaţă şi-a petrecut-o acasă unde avea atelierul, lucru care a determinat restrângerea repertoriului tematic al picturilor din anii 1940-1950. Din aceşti ani avem multe imagini din ateler, grădina sa, nature statice, autoportrete.
ZIFFER, SÁNDOR, Autoportret (1942- 1944)
Tema portretului la Ziffer este dominată de subtema autoportretului pe mai toată perioada creaţiei sale. Cu siguranţă putem afirma că introvertirea sa ţine direct de ars poetica pictorului. În cazul lucrării de faţă regăsim cam tot ce este esenţial în definirea stilului şi a viziunii artistului: gija pentru robusteţea compoziţiei, exuberanţa cromatică, precizia contururilor, preocuparea pentru definirea clară a formelor, analiza contextuală a personajului.
Statică, la prima impresie, compoziţia oferă confortul unei lecturi imediate, directe. Izolat în propriul atelier pe parcursul anilor celei de a doua conflagrații mondiale, artistul se contemplă şi ne invita la contemplarea unor succesiuni de planuri în care artistul se găseşte si se regăseşte pe sine, într-o schema de o complexitate care ne aminteşte de Meninas a lui Velázquez. Lumea hibernală de afară, o lume pe care artistul o admiră a pictat-o de-a lungul vieții cu afecţiune, este invitată spre el şi spre noi de geamul deschis a cărui ramă (prin linii de fugă) ne conduce privirea înspre afară. Maiestuos, pictorul reprezentat în mărime naturală domină centrul compozitiei, Îmbracat elegant, artistul mânuieşte pensula si paleta cu gesturi delicate, privindu-se cel mai probabil în oglindă, fapt explicat de poziţia mâinilor, imaginea fiind mai degrabă o reflexie.
Precum o ramă, geamul încadreaza personajul, o ramă care nu desparte lumile, cea a interioară de cea exterioară, dimpotrivă – prin geamuri și reflexiile lor – invită peisajul înăuntru. Albul luminii hibernale se reflectă intens pe paleta din mâna pictorului. Atent la organicitatea compoziţiei, coșul cu mere din prim plan se regăseste pe diagonală în turla bisericii reformate din fundal – motiv pictural băimărean atât de frecvent pictat de Ziffer de-a lungul întregii sale cariere !. De altminteri, această imagine i-a însoţit persistent ultimii ani ai vieţii sale în care Ziffer a fost legate în mod necesar de spațiul atelierului și al locuinței.
Într-un inventar al motivelor găsim personajul, elementele peisagistice, obiectele de interior, geamul ca element de trecere şi legatură, natura statică, dar în mod logic ne putem întreba: de ce pictorul a omis pânza? Este însăşi lucrarea? Realitatea naturala sau realitatea artistica? Oare albul de pe paletă vrea să ne convingă că defapt picta peisajul de afară? Un joc intentionat al confuziilor accentuat de claritatea detaliilor.
Prim-planul, deschis spre privitor în partea dreapta jos, îl putem privi ca pe o lucrare care decupată ar funcţiona independent de întregul compoziţiei dar alăturările, rapelurile o integrează în complexul ansamblu compoziţinal. Formele rotunjite ale merelor şi ulciorului contrastează cu rectangularitatea geamurilor. Farfuria cu mere depăsaste uşor în prim plan llimitele compoziţiei. Într-un gest de generozitate şi tandrete, artistul se deschide spre privitor.
Robustetea cézanniană a merelor puse cromatic în valoare de alăturarea ulciorului albastru dezvăluie apetitul pictorului pentru decorativ. Latura decorativă a fost insistent exploatată de Ziffer şi accentuată în creaţia lui din ultimele două decenii, dar avem de a face cu un decorativism căruia nu-i lipseşte expresivitatea. Dimpotrivă, această expresivitate rezultă din apetitul pentru saturarea culorilor, din umbrele colorate, din puternicele contraste cromatice şi valorice.
Dr. Dorel Topan