Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighetu Marmației beneficiază de echipamente medicale de ultimă generație în cadrul unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, investiție care vizează îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor, prin diagnostic rapid, monitorizare atentă și tratamente mai sigure.
„Prin proiectul „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Sighetu Marmației”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate, specialitatea Pediatrie beneficiază de noi echipamente medicale de ultimă generație, menite să sprijine diagnosticul rapid, monitorizarea atentă și administrarea în siguranță a tratamentului pentru pacienții pediatrici.
Prin aceste dotări moderne, cabinetul de Pediatrie din Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighetu Marmației își consolidează capacitatea de a oferi servicii medicale de calitate, adaptate nevoilor copiilor, contribuind la un diagnostic mai rapid, la un tratament mai sigur și la o îngrijire mai eficientă”, menționează Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Au fost achiziționate următoarele echipamente:
* ecograf pediatric
* 2 pompe de perfuzie Agilia VP
* monitor de funcții vitale pentru uz pediatric BT-770
Ecograful pediatric, echipament de ultimă generație, permite investigații rapide, precise și neinvazive, fără expunere la radiații. Acesta ajută medicul să evalueze starea de sănătate a copilului și să stabilească un diagnostic corect într-un timp scurt.
Pompele de perfuzie Agilia VP permit administrarea controlată și precisă a tratamentelor perfuzabile, un aspect foarte important în îngrijirea pacienților pediatrici, unde siguranța și dozajul corect sunt esențiale.
Monitorul de funcții vitale BT-770 pentru uz pediatric asigură supravegherea parametrilor vitali ai pacientului, oferind personalului medical date importante pentru evaluarea evoluției clinice și pentru intervenția promptă atunci când este necesar.
Valoarea totală a proiectului: 14.933.700 lei
Perioada de implementare: 13.05.2025 – 12.12.2026
MaramuresOnline.ro


