Doru Ioan Dăncuș: ”Începând de azi, sunt primarul municipiului Baia Mare”

5 minute de citit
- Publicitate -
Primarul ales al municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș, a depus jurământul în fața legii, a lui Dumnezeu, a colegilor și a multor băimăreni prezenți la eveniment.
”Emoție, bucurie, mândrie, dar și un sentiment de eliberare. Asta simt acum, astăzi, când cu mâna pe Sfânta Biblie, cu sufletul deschis și multă hotărâre, am depus jurământul pentru preluarea mandatului pe care voi, băimărenii, mi l-ați încredințat.
Începând de azi, sunt primarul municipiului Baia Mare.
Am jurat în fața lui Dumnezeu și a legii, dar mai ales în fața voastră, a băimărenilor, să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru binele nostru și al orașului nostru. Asta fac și asta voi face!
Sunt onorat de încrederea și susținerea pe care mi le-ați oferit la alegerile locale din iunie. Ați văzut în mine omul demn și capabil care să administreze orașul nostru, să ducă mai departe lucrurile bune care se întâmplă aici și să schimbe ceea ce nu funcționează. Fac asta deja, și nu singur, ci împreună cu fiecare dintre voi.
Nu este o promisiune, ci o realitate care, vă asigur, va rămâne astfel și de acum înainte!
Începând de azi, sunt primarul municipiului Baia Mare
Sunt mândru să fiu primarul municipiului Baia Mare. Este una dintre cele mai frumoase responsabilități, o onoare, poate cea mai mare onoare profesională, dar și personală, după bucuria pe care mi-a adus-o nașterea copiilor mei.
Le mulțumesc familiei mele, părinților și copiilor mei, prietenilor dragi care m-au susținut mereu și, chiar și azi, și-au rupt din timpul lor să îmi fie alături în acest moment important din viața mea.
Le mulțumesc colegilor din PSD, care m-au susținut și pe care mă pot baza să avem uși deschise și sprijinul necesar la nivel guvernamental și ministerial. Oamenii pe care mă bazez că vor munci cot la cot cu mine pentru a realiza tot ceea ce ne-am asumat pentru orașul nostru. Îi mulțumesc în special prietenului meu Gabriel Zetea, cel care a avut încredere în mine atunci când mulți nu îmi dădeau șanse, alături de care am demonstrat împreună că adevărul, lucrurile concrete și munca cinstită vor fi ieși mereu învingătoare!
Le mulțumesc din suflet băieților mei, Dragoș și Ionuț, al căror prezent și viitor mă ambiționează cel mai mult în această demnitate. Le mulțumesc și colegilor mei din Primăria Baia Mare, alături de care lupt zi de zi să facem ceea ce băimărenii au nevoie.
Vă mulțumesc vouă, cetățenilor, pentru că în ultimele luni, ca primar interimar, am avut onoarea de a lucra împreună cu voi. La firul ierbii, cum se spune în fotbal, în fiecare cartier, în fiecare zonă. Am identificat împreună nevoile și probleme care există, am ascultat doleanțele voastre și, rând pe rând, am început să le rezolvăm. Și vom continua să o facem!
Curajul de a visa și puterea de a transforma imposibilul în posibil se află în mâinile noastre.
Astăzi, acest mesaj este mai relevant ca oricând. Fiecare proiect pe care l-am început, fiecare stradă reparată și fiecare investiție realizată este o dovadă că, împreună, putem depăși limitele și putem crea un viitor mai bun pentru toți! Am demonstrat că prin muncă, voință și unitate, Baia Mare poate deveni un exemplu de dezvoltare și progres.
Îmi asum responsabilitatea de a fi un primar al oamenilor, alături de voi, cei care, zi de zi, contribuiți la sufletul acestui oraș. Promit să respect fiecare tradiție și fiecare om care face parte din această comunitate. Și vom continua să colaborăm pentru a ne asigura că Baia Mare devine nu doar un loc de dezvoltare economică, ci și un loc al valorilor autentice și al viitorului.
Vă mulțumesc pentru încredere și pentru că împreună, facem imposibilul posibil”, a declarat Doru Ioan Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut