Doru Dăncuș: Suntem pregătiți să deschidem șantierul Pasajului de la Clubul Văcarilor

3 minute de citit
- Publicitate -

Șantierul Pasajului de la Clubul Văcarilor va fi deschis la începutul lunii septembrie după ce se va obține autorizația de construire.

Față de proiectul inițial, pasajul va fi cu cca 500 de metri mai lung, iar rampele de acces au fost modificate pentru un acces mai facil autovehiculelor de mare tonaj.

”Este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale municipiului Baia Mare, conceput în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, pe care urmează să îl aducem la realitate. Am parcurs ultimele etape birocratice, am obținut avizul Comisiei Tehnice a CNAIR și, foarte important, suntem în faza finală cu procedura de expropriere a terenurilor necesare realizării acestui proiect. Estimăm ca până la începutul lunii septembrie să obținem autorizația de construire și să dăm ordinul de începere al lucrărilor!

Avem și câteva noutăți referitoare la proiectul inițial, gândit pe genunchi de vechea conducere a administrației județene. Pasajul, și aici mă refer la întregul proiect, va fi cu cca 500 de metri mai lung iar rampele de acces au fost modificate pentru un acces mai facil autovehiculelor de mare tonaj. Practic, lungimea efectivă a pasajului aproape că se dublează. Inevitabil, și terenul pe care va fi construit va fi mai întins ca suprafață, motiv pentru care procedura de expropriere a fost decalată.

Așa cum a fost conceput inițial, acest pasaj nu permitea vehiculelor de mare tonaj să vireze în condiții sigure. Adică ar fi făcut mai mult rău decât bine, aviz anumitor politicieni care suferă de nebăgare în seamă. Alături de președintele Gabriel Zetea, am găsit soluțiile tehnice necesare în timp ce reducem costurile efective cu aproximativ 20 de milioane de lei!

Vă mărturisesc că nu ne-am grăbit foarte tare cu demararea acestui proiect, având în vedere multiplele șantiere deja în lucru și situațiile neprevăzute legate de principalele căi de acces în municipiu. Acum, însă, cu podul provizoriu de peste Săsar aproape finalizat, Pasajul de la Italsofa aproape de inaugurare și strada Victoriei pregătită pentru primul strat de asfalt și eliminarea semaforizării, cred că avem premisele pentru a începe și acest proiect fără a provoca blocaje majore în trafic.

Îi mulțumesc prietenului meu, Gabriel Zetea, pentru seriozitatea cu care a abordat și continuă să abordeze nevoile băimărenilor și ale maramureșenilor. Implicarea sa la nivel ministerial pentru urgentarea procedurilor este motivul pentru care am ajuns astăzi în această etapă. În urmă cu un an, împreună, le-am promis băimărenilor muncă în echipă și lucruri concrete. Ne ținem de cuvânt!”, a spus Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut