Dorințe indeplinite: Peste 150 de copii din Botoșani, Sibiu și Cluj au discutat cu polițiștii maramureșeni

1 minute de citit
- Publicitate -

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au fost alături de copii încă din primele zile de vacanță.

La data de 25 iunie polițiștii au participat la activitățile din cadrul taberelor organizate la Oncești, Ocna Șugatag și Lăpușel. Interacțiunea cu cei mici a stârnit interesul pentru descoperirea universului polițienesc.

Astfel, copiii din Botoșani, Sibiu și Cluj au discutat cu polițiștii maramureșeni, având ocazia și de a testa semnalele luminoase și acustice de pe autospecialele de poliție și de a utiliza bastonul pentru autoapărare, din dotarea polițiștilor.

Pe parcursul activității, polițiștii le-au transmis celor 150 de copii cât de important este să respectăm cu toții prevederile legale, pentru a avea parte de o vacanță în siguranță.

Entuziasmul și bucuria cu care aceștia au întâmpinat întâlnirea cu polițiștii au fost reflectate prin zâmbete și îmbrățișări. MISIUNE a devenit ÎNDEPLINITĂ abia când au fost desemnați polițiștii cu atribuții în cadrul taberei la care participă!

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut