În perioada Februarie – Aprilie 2023, Colonia Pictorilor reunește cinci expoziții personale ale artiștilor Valentin Itu, Ioan Angel Negrean, Dorel Petrehuș, Oana Pop Popan și Dorel Topan, artiști ce crează actualmente în atelierele Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, pavilionul Reti-Grunwald.
maramuresonline.ro vă prezintă pe parcursul câtorva materiale, pictura ce depășeste spațiul clasic al pânzei prin materiale neconvenționale, dar ne și sprijină să rămânem ancorați în lumea actuală a iluziilor, prin pictura clasică ilustrând teme contemporane în maniere ale prezentului estetic.
Astăzi, căteva rânduri despre Dorel Topan.
Studii şi calificări profesionale:
2001–2005 Universitatea de Nord Baia Mare, studii de licenţă, specialitatea pictură.
2008–2011 Universitatea de Vest Timişoara, studii doctorat profesional, specialitatea Arte plastic, teza: Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană.
„Pictez inspirat de maniera și de repertoriul Pop Art și de hiperrealism. Universul motivistic dominat de artificial afirmă seducția omului contemporan în fața obiectului de consum. Relația om – obiect, evocă stări de febrile căutări ale relației omului cu lumea, concretizate uneori în modele facile, alteori în înscenări aflate la limita paradoxului. Încercări de reconstituiri ale unui ideatic social prin asumarea iminentului artificial sau evocări ale reminiscențelor unei inocente umanități neadeverite. O verosimilitate a unor complicități banale, în care forma tinde a se substitui conținutului.
O nevoie acută de culoare în mai toată pictura mea se răsfrânge și în gestica controlată sau în sintetizările antitezelor Pollock-Mondrian.”
Evoluţia profesională, deosebit de consistentă şi dinamică, petrecută între 2005–2012 îi conferă lui Dorel Topan postura de lider al «generaţiei 2000» în contextul Centrului Artistic Baia Mare. Eficiente relaţionări cu mecanismele de promovare instituţională activate mai recent pe piaţa comercializării operelor de artă contemporană românească îl plasează pe Dorel Topan în prima linie a „valului tânăr” din pictura românească actuală.
Pătrunderea lucrărilor sale în circuitul intern şi extern al caselor de licitaţii vine să consacre integrarea tânărului artist băimărean în sistemul cotării oficiale a creaţiei contemporane (Indexul pieţei româneşti de artă. Catalog de randamente anuale (1995–2010) ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, Galeriile Artmark, Bucureşti, 2011) şi în bazele de date internaţionale (artprice.com, arcadja.com, artnet.com etc.). Datorită acestei performanţe, Dorel Topan face de acum parte din grupul (încă restrâns) al actualilor artişti băimăreni care au izbutit să pătrundă în sistemul referenţial internaţional al comercializării bunurilor de artă vizuală (Mircea Bochiş, Ioan A. Negrean, Nicolae Apostol şi Andreasz Szánto), alături de alţi „originari” maramureşeni activi acum prin diaspora „naţională” şi internaţională (precum Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Bogdan Raţă, Dumitru Gorzo etc.).