Donez sânge, donez viață – Jandarmeria Maramureș, o nouă campanie de donare de sânge

1 minute de citit
- Publicitate -

Anul acesta, în data de 3 aprilie, se împlinesc 175 de ani de când Jandarmeria Română se află în slujba cetățenilor, preocupându-se constant de siguranța și de ocrotirea vieții.

În semn de solidaritate cu comunitatea, în această perioadă aniversară, jandarmii maramureșeni au ales să-și reasume o misiune de suflet – tradiționala campanie de donare de sânge pentru salvarea de vieți omenești.

Astfel că, în această perioadă, mai mulți jandarmi au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș pentru a oferi celor aflați în nevoie o șansă la viață.

”Mulți dintre aceștia sunt donatori curenți, înregistrând și peste 35 de donări până în prezent, participând constant la donări de sânge sau ori de câte ori sunt solicitați de către personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină. Alții, însă, se află la prima lor donare.

Dar toți au același obiectiv – să sprijine prin gestul lor viața și să constituie un exemplu pentru comunitate. Încurajăm pe toți cei care pot să doneze sânge să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș și să se alăture donatorilor salvatori. Este un gest simplu, dar foarte valoros. Donez sânge, donez viață! Hai și tu la donare!”, arată Jandarmeria Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut