DJ 185 Ocna Șugatag – Hărnicești intră în reabilitare

2 minute de citit
- Publicitate -

În luna decembrie 2023, a fost aprobată finanțarea pentru proiectul Mara-Nord, în valoare de 125 de milioane de euro, prin Programul Operațional Regional, care prevede reabilitarea a peste 120 de kilometri de drum județean din Maramureș.

Administratorul public al Județului Maramureș, Gabriel Ștețco, a efectuat o vizită în teren, împreună cu echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș și cu proiectantul pentru a suprapune detaliile tehnice ale proiectului cu realitatea din teren, pe DJ 185 Ocna Șugatag – Hărnicești, primul sector de drum care va intra în reabilitare în cadrul proiectului Mara-Nord.

Proiectul prevede reabilitarea totală a drumului și modernizarea acestuia prin amenajarea trotuarelor, acostamentelor, realizarea de piste de bicicletă.

Lucrările de reabilitare pe DJ 185 Ocna Șugatag – Hărnicești vor fi demarate începând cu luna martie 2024, urmând ca în aprilie 2024 să înceapă lucrările și pe DJ 109F Ocna Șugatag – Ferești.

În proiectul Mara-Nord sunt cuprinse 8 tronsoane de drumuri județene care vor fi reabilitate,
și anume:

  • DJ 109F Rogoz – Lăpuș – Băiuț – Cavnic
  • DJ 109F Ocna Șugatag – Ferești
  • DJ 185 Ocna Șugatag – Hărnicești
  • DJ 186 Vadu Izei – Bârsana
  • DJ 186B Ferești – Călinești – Budești
  • DJ 188 Bogdan Vodă – Vișeu de Jos
  • DJ 171 limită Bistrița-Năsăud – Suciu – Rogoz
  • DJ 171A Suciu de Sus – Groșii Țibleșului

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut