Lucrările pe DJ 108A, tronsonul Gârdani – limita cu județul Sălaj, avansează în limita posibilităților financiare de care dispune constructorul. O veste bună e că până la venirea iernii toate zonele unde s-a intervenit la partea carosabilă vor fi închise cu două straturi.
”Știu cât de mult disconfort provoacă drumul DJ 108A, pe porțiunea Gârdani – limita cu județul Sălaj, dar și câți nervi aduce participanților la trafic. Circulația pe un șantier nu e deloc ușoară, dar vreau să vă asigur că am făcut tot ce a fost posibil pentru ca acest proiect să continue și să nu rămână blocat.
Zilele acestea am fost în teren împreună cu echipa Consiliului Județean Maramureș, unde ne-am întâlnit cu primarii localităților traversate de acest drum și cu reprezentanții constructorului, pentru a analiza stadiul lucrărilor și pentru a cere garanții privind termenele asumate.
Lucrările avansează, chiar dacă ritmul este dictat de resursele constructorului. Sunt deja sectoare unde avem două straturi de asfalt, iar promisiunea este ca până la venirea iernii toate zonele unde s-a intervenit la partea carosabilă să fie închise cu două straturi.
Știu câtă răbdare vă cere acest proiect și cât disconfort înseamnă pentru toți cei care circulați zilnic pe DJ 108A. Vă cer însă să ne mai acordați un strop de înțelegere. Important este că se lucrează și înaintează, chiar dacă uneori mai greu.
Am revenit la Consiliul Județean pentru a fi în teren, între maramureșenii care mi-au acordat încrederea. Acolo este locul meu și de acolo putem construi împreună viitorul județului. Mulțumesc că sunteți alături de noi!”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.