Discuții pentru deschiderea curților școlilor din Baia Mare pe timpul vacanței

2 minute de citit
- Publicitate -

Primarul Doru Dăncuș a discutat cu directorii unităților de învățământ pentru deschiderea curților școlilor din Baia Mare pe timpul vacanței, astfel încât copiii să se poată juca.

”Am vorbit cu directorii despre o dorință a mea despre care am mai discutat. Îmi doresc să deschidem curțile școlilor pentru copiii băimăreni, pentru ca aceștia să se poată juca sau să practice diferite sporturi în siguranță, mai ales acum, pe timp de vacanță. Vreau să găsim cât mai rapid o variantă prin care să venim cu un program și să asigurăm o minimă prezență a unor paznici sau polițiști locali în unitățile de învățământ.

Acolo unde este nevoie, putem să suplimentăm personalul sau să montăm camere de luat vederi pentru a supraveghea aceste activități, pentru a evita eventuale distrugeri. Peste 20 de camere de luat vederi urmează să fie montate în perioada următoare la unitățile de învățământ din oraș, acolo unde ni s-au semnalat probleme cu distrugeri sau consum de droguri.

Investițiile în învățământul din Baia Mare, în educația copiilor băimăreni sunt și rămân una dintre prioritățile mele principale în calitate de primar. Vreau să le oferim elevilor, dascălilor, dar și personalului auxiliar condiții cât mai bune în unitățile de învățământ. Vreau să modernizăm, reabilităm și dotăm fiecare grădiniță, școală și liceu din oraș!”, a declarat Doru Dăncuș.

- Publicitate -
TAGGED: , ,
Share this Article
Sari la conținut