Din paradigmele unui sistem educațional în derivă – Partea a IV-a

6 minute de citit
- Publicitate -

Azi despre limitele legislative ale deciziilor sentimentale la nivel instituțional

Cred că subiectul pe care am ales să îl dezbat este materializarea zicalei românești: „nu-i destul să vrei, trebuie să și poți”.

Cu toții știm că e un fenomen la nivelul instituțiilor publice în general (că privații nu își permit) ca fiecare conducere, o dată instalată în funcție (de cele mai multe ori prin numire) să își împărtășească propria viziune (dacă aceasta există). Dacă nu, măcar să fie acolo niște declarații de presă, care să contribuie la rezolvarea exercițiului de imagine a ocupanților.

Din punct de vedere psihologic unii ar spune că e normal. Din punct de vedere atitudinal iar e normal, până la urmă lumea trebuie să știe cine-I șeful. Vorba cântecului: nimeni nu-i așa perfect ca sefu/Și simpatic și deștept… ce om!

Îndată ce a rezolvat problema titulei pe ușă, în prima săptămână aruncă mobilierul fostului șef, schimbă șofer, secretară, stabilește simpaticii și antipaticii din instituție după sloganul cine nu-i cu mine e-mpotriva mea și se-avântă cu zel în vâltoarea sarcinilor de rezolvat de la nașul de botez.

Și când are câte puțin răgaz începe să aibă idei. Ce-ar fi să dea afară din sistem niște persoane? Hm…cel mai simplu: rezolvarea problemelor sistemului prin exterminare. A cui? A celor despre care a auzit că n-ar fi destul de buni în breaslă. I-a evaluat personal? Nu, dar a auzit de la alții care se pricep că ar fi o trebușoară inteligentă mișcarea asta.

Și? Dă-i cu megafonul prin urbe să se știe de intenție. Nu cumva să-i fure alții declarațiile.

Dar, legea? Cum rămâne cu legea? Are portițe descuiate? Cui îi pasă de lege? Ba îl mai auzi pe câte unu spunând: îmi asum. Serios? Foarte tare. Trăim într-o lume a neasumaților. Când dai peste un șef care rostește sintagma îmi asum, ai grijă de el, că poate se schimbă cu altul care te pune pe tine să îți asumi!!!!

Revenind la declarația sentimentală potrivit căreia unii angajați trebuie dați afară am o dilemă. Mare!!! Cum? Fără evaluare? Naaaa…. Nu se poate. Cum i-ai angajat: fără evaluare? Nuuu. Nimeni nu reușește să ajungă angajat într-o instituție publică decât dacă a urmat un concurs. Atunci, cum? N-a fost bun concursul? N-a fost bun șeful care l-a organizat? Când l-ai angajat ai făcut-o legal și când îl dai afară o faci illegal?

Deunăzi am citit cum că un șef ar fi declarat pe undeva că trebuie să privim problemele intrării în sistemul de învățământ cu mult spirit critic. Declarație de 100 de puncte dacă e reală! Eu nu văd însă etapa în care să facem asta. Nu am înțeles bine nici exprimarea. Care sunt problemele care intră în sistem? Profesorii? Când să-i privim critic? Când intră în examenul de titularizare? Să le dăm alte subiecte care să-i elimine? Când vin în ședințele publice?

Oricât mi-e de drag și de simpatic, de data asta fix nu am înțeles ce a vrut să spună. Oi fi eu mai grea de cap și îmi asum, că am învățat să fiu și eu o persoană asumată. Vorba ceea: de la cap se-mpute peștele.

Are dreptate să facem selecția profesorilor meritocratic, și îl felicit pentru asumarea declarațiilor. E un act de mare curaj, dar poate nu era rău dacă menționa cine nu face selecția meritocratic? Nu cred că a vrut să generalizeze. Asta ar însemna să acuze instituția pe care o conduce, sau mai rău ministerul al cărui subordonat este. Dacă ar fi făcut asta, se dădea foc la căruța nașului. Mă încăpățânez să cred că aceste declarații au fost scrise să dea bine, dar au dat rău.

Sistemul de învățământ maramureșean e plin de cadre didactice mai mult sau mai puțin pregătite, dar în procent de 99.9 % au calificativul anual foarte bine. Cum stabilim cine pleacă? Lumea deja se întreabă care vor fi cei care vor pleca. În baza cărui articol de lege?

Scuzati-mi divagația cu conotații pamfletistice și voi reveni la vorbirea mea în dodii cu care am ales să mă exprim în acest editorial.

Revenind la profilul șefului de instituție publică, mai am un of. Mare! Ăștia nu pot merge nicăieri fără aghiotanții nașului. Așa te pomenești că apare câte-un primar, la întâlniri de lucru, unde aceștia fix nu își au locul. Îl prezintă ca fiind invitatul de onoare. Care onoare? Câte unul abia vorbește. Și când o face ori spune prostii, ori îți pune răbdarea la încercare vorbind ca Florin Piersic, ori face greșeli în exprimare și stai să te întrebi ce naiba cauți tu acolo, că el… e invitat, el știe foarte bine ce caută acolo.

Și cum probabil că vă întrebați cui am dedicat acest articol, vă las aici întreg refrenul cântecului lui Alexandru Andrieș:

Nimeni nu-i așa perfect ca șefu

Și simpatic și deștept. Ce om!

Nimeni nu-i așa perfect ca șefu

Niciun fir de păr pe piept. Ce om!

Tandru însă dur

Ferm, dar maleabil (…)

Cei care v-ați descheiat deja trei nasturi de la cămașă și respirați ușurați, înseamnă că nu faceți parte din tipologia descrisă mai sus. Relax!

Natalia FORNVALD

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut