Pe 21 decembrie 1989, Revoluția Română a ajuns la București. Nu ca o metaforă și nici ca o lecție de manual, ci ca o ruptură violentă de istorie, menită să pună capăt unui regim clădit pe frică, foame și umilință. A fost momentul în care o societate întreagă, împinsă la limită, a ales să riște totul pentru un cuvânt care astăzi ni se pare simplu, dar atunci costa vieți. Libertatea.
La 36 de ani distanță, realitatea României este, din acest punct de vedere, paradoxal liniștitoare. Cel puțin trei sferturi dintre români și-au trăit mai mult de jumătate din viață în libertate. Pentru ei, libertatea nu mai este o promisiune, ci un cadru de existență. Pentru copiii noștri și pentru generațiile născute după 1990, libertatea este un dat. Ei nu pot concepe o lume în care cuvântul este supravegheat, gândul este pedepsit, iar viitorul este decis de alții. Și nici noi, părinții lor, generațiile care au cunoscut comunismul pe propria piele, nu din cărți, nu din documentare, nu am mai putea concepe lumea copiilor noștri altfel. Tocmai pentru că știm ce a însemnat lipsa libertății, știm cât de fragilă este ea și cât de ușor poate fi pierdută atunci când este tratată ca un bun garantat.
Libertatea noastră nu este o poveste romantică despre „golani” neconformiști sau despre o revoltă adolescentină împotriva unui socialism prost înțeles. Este o realitate dură, scrisă cu peste o mie de morți, cu familii distruse, cu vieți frânte înainte de a începe. Este o istorie a îndârjirii, a refuzului de a renunța, a speranței care a supraviețuit chiar și atunci când părea irațional să mai crezi. De aceea, libertatea nu este și nu trebuie să devină un accident istoric, limitat la câteva decenii norocoase. Suntem generațiile care poartă o datorie istorică unică, aceea de a transforma libertatea într-o permanență. Nu doar prin comemorări și discursuri, ci prin instituții funcționale, prin educație, prin memorie vie și prin refuzul constant al compromisului cu autoritarismul, sub orice formă ar apărea el.
Copiii noștri vor fi liberi. Dar libertatea lor depinde de vigilența noastră. De capacitatea noastră de a nu uita ce a fost, de a înțelege ce este și de a apăra, zi de zi, ceea ce alții au câștigat cu prețul suprem. Libertatea nu se moștenește automat. Se apără. Se construiește. Se confirmă, generație după generație.