Pentru a înțelege importanța lui Alexandru Duma ca artist și ca personaj, va trebui să aruncăm o privire asupra epocii în care acesta a trăit și să ne reamintim o serie de evenimente și fapte care au fost și sunt până în momentul de față subiect de dezbateri și controverse.
La sfârșitul secolului XIX, artistul armean Simon Hollósy Corbul preconiza înființarea unei academii libere de artă, încă din 1894. Cu siguranță Hollósy Simon a pornit demersul său de înființare a unei școli libere dintr-o nevoie de evadare din spațiul academic munchenez. Îl trimite la Baia Mare pe armeanul clujean, prietenul său artistul Dionisie Pop să se intereseze cum stau lucrurile și să evalueze disponibilitatea autorităților întru deschiderea unei școli de vară.
În acea epocă băteau vânturile schimbărilor profunde, care cuprindeau arealuri geo-culturale extinse de la Nabism in jurul lui 1889, la Mir Iscusva 1890, la mișcările Seccesionismului munchenez, berlinez sau vienez. La București se înființa Societatea Tinerilor Artiști români în 1897 iar în 1901 avea să ia ființă Tinerimea artistică. Începuseră să apară și să se dezvolte mișcările artistice (ismele) care se nășteau în afara academiilor oficiale și ca revoltă la modelele estetice predate acolo. Se obișnuiește a se asimila modelul băimărean cu cel de la Barbizon care se structurase pe și în jurul manierei impresioniste.
Au fost înființate colonii la sfârșitul secolului XIX pe întreg arealul nordic european, mai multe școli libere influențate de naturalism, din Franța până în Scoția și din Germania până în țările scandinave. Baia Mare se preta ca mediu social ofertant de subiecte, dar și ca mediu natural pitoresc. Câțiva artiști băimăreni făcuseră deja studii la Paris, Budapesta sau Munchen.
Depresiunea Băii Mari de un pitoresc seducător, orașul prosper economic, cu piețe și biserici frumoase, cu străduțe cochete avea să fie imortalizată în tablouri în care linia orizontului se ridica deasupra jumătății superioare a picturilor.
La 1896, grupuri de studenți de la Munchen sosesc la Baia Mare încă din aprilie, pentru ca la începutul lunii mai să sosească și maestrul Hollósy. Caracterul multinațional al Școlii Hollósy decurge din structura multietnică a grupului de coloniști încă de la început. Încă de la prima ediție s-a constatat următoarea compoziție a grupului de coloniști: 3 din România, 9 din Rusia, 2 din Serbia, 5 din Slovacia, 1 din Spania, 4 elvețieni, 20 transilvăneni, 14 ucraineni, 2 americani. Pe timpul perioadei Hollósy au fost atrași artiști în special din Europa centrală și de est: Polonia, Ungaria, Austria, Germania, Ucraina, Rusia. Din Europa occidentală: Spania, Elveția, Belgia, Danemarca, Italia. Dar și din locuri exotice cum ar fi Australia, India, Japonia.
Colonia s-a instaurat ca fenomen încă de la început și s-a dorit permanentizarea prin construirea primelor ateliere încă de la 1901 din impozitele pe băuturi alcoolice.
Portretistica domina ca tematică în vremea lui Hollósy , urmată de peisaj. Matricea stilistică lansată este însă plein-air-ismul, exprimat în crezul artistic al lui Hollósy.
Cantități considerabile de metale neferoase erau extrase din minele băimărene și maramureșene, ceea ce a permis o dezvoltare economică capabilă să susțină o viață culturală pe măsură. Totodată condițiile de muncă și activitatea sindicală au creat puternice mișcări sociale soldate cu greve și arestări.
Construcția primelor ateliere se finalizează în 1910-1912. Tot în anul 1912 primăria acordă o subvenție de 600 de coroane Coloniei de pictură, pentru organizarea unei expoziții naționale. Este terminată construcția clădirii Sfântul Ștefan, cunoscută cu denumirea de mai târziu complexul Minerul.
Cum era firesc, s-a încercat găsirea unei direcții dar și a unor formule stilistice caracteristice. Nu putem însă să vorbim de un stil unitar băimărean. Privind retroactiv ne putem azi referi la tradiționalism, în esență brodat pe formula stilistică a impresionismului clasicizat. Nu este un impresionism pur ci mai degrabă o notare a motivelor plein-air-iste și prelucrarea lor în atelier. Nașterea a două direcții devine inevitabilă prin faptul că dorința de înnoire adusă de avangarda europeană ajunge și la Baia Mare pe două căi. Pe de o parte, înnoirea este parte intrinsecă a școlilor libere de pictură, iar pe de altă parte artiștii erau conectați cu noutățile din centrele artistice europene.
Putem evoca modelul artistic european la Baia Mare încă din zorii apariției Școlii de pictură, create din dorința de a crea o alternativă la modelul academic, dorință care devine stindard al efervescențelor creatoare la nivel european care avea să se extindă peste Atlantic.
Câteva caracteristici pot fi desprinse însă dintr-o analiză asupra întregii creații de la Baia Mare. Legătura cu realul natural este dominantă. Prea puțină creație care să decurgă din imaginar: la Eugen Pascu în desenele lui Hugo Mund, sau sporadic la alți artiști.
Altă caracteristică este apetența pentru culoare care vine pe de o parte din dramatismul cromatic al școlilor nordice și mai apoi din Fauvismul francez, completat de contrastele valorice ale expresionismului german.
Prea puțin, aproape deloc, abstractul a avut priză la Baia Mare, târziu și slab ca pondere.
Modelul inițial nu avea cum să dăinuie nestingherit în persistența reprezentațională și ideatică de tip naturalisto-impresionistă, din moment ce artiștii se lăsau contaminați de ideile progresiste ale avangardei europene cu care aceștia intrau în contact în marile centre artistice de pe continent. Amploarea creativă, îndelungată ca dimensiune temporală neîntreruptă pe cele două direcții: tradițională și novatoare, diversitatea de expresie stilistică și de conținut, schimburile de idei, caracterul transnațional, au dus la redefinirea fenomenului băimărean în centru artistic.
Desigur, avangarda artistică a influențat la nivel de inovație arta la Baia Mare, dincolo de ceea ce-și propunea ca noutate pragmatică absolută. Aici originalitatea decurge mai degrabă din amestecul stilistic al elementelor de limbaj plastic, particularizarea elementelor motivistice specifice locului și din amprenta personală a artiștilor. Dorința de schimbare la Baia Mare, deși nu atât de radicală precum o propunea programul avangardei, a avut consistența care avea să influențeze semnificativ evoluția gândirii și creației artistice pe arealuri care cuprindeau spații geo-culturale ample. Din altă perspectivă, vă propun un exercițiu de imaginație: ce impact o fi avut de exemplu Tripticul lui Tibor Boromisza sau Dealul Morgăului a lui Sandor Ziffer la vremea când acestea ieșeau din atelierul pictorilor? Era pregătit publicul băimărean pentru fauvism sau pentru expresionism? Cu siguranță nu, dar artiștii aveau profetica viziune de a cultiva gusturi, de a împinge gusturile artistice spre viitor și a furniza artă pentru posteritate.
Expoziții anuale ale coloniei au avut loc în 1897, 1899, 1900.
După plecarea lui Hollosy în 1901, între 1902-1905 nu au mai fost organizate expoziții anuale. În 1902 se pun bazele Școlii libere de pictură (1902-1927) , în 1927 se înființează Școala de Arte Frumoase (1927-1935), iar Károly Ferenczy, Thorma János, Béla Iványi-Grünwald, Réty István au fost cei care au organizat viața artistică la Baia Mare imediat după plecarea lui Hollosy.
Bazinul coloniștilor munchenezi a fost înlocuit cu artiști din spațiul cultural ungar cărora li s-au alăturat artiști din preajma Coloniei băimărene: Alexandru Duma din Tăuții de Sus, Dionisie Pop de la Cluj, Andrei Litteczky de la Satu Mare, Anna Dörschlag de la Sibiu.
În 1905 Bélla Czóbel debutează la Paris alături de fauviști, Perlott Csaba Vilmos expune tot acolo la Salonul de toamnă 1905 și stă în preajma lui Matisse timp de patru ani. În 1906, la îndemnul lui Czóbel apare la Baia Mare și Alexandru Ziffer.
În 1909, Grünwald și simpatizanții săi părăsesc Baia Mare și înființează colonia de la Kecskemét.
Încă de la 1898 exista o inițiativă a creării unui muzeu în cadrul Casinei intelectualilor când se crease Asociația pentru muzeu. În 1904 este inaugurat muzeul de la Baia Mare cu activitate pentru public. Acesta cuprindea obiecte de valoare, documente, cărți, etc. Dar cetățenii orașului și artiștii coloniei doreau mai mult și anume realizarea unei colecții care să prezinte operele artiștilor din colonie. Se inițiază constituirea Colecției orășenești de artă.
În 1911 se redactează statutul Societății pictorilor din Baia Mare, care este aprobat în 1913, miza și ideea centrală fiind consolidarea sentimentului comunitar în temeiul universalității artei.
Ampla expoziție aniversară din 1912 avea și un catalog ilustrat. Participă și Alexandru Duma alături de Hollósy Simon, Thórma János, Oszkar Glatz, Károly și Váler Ferenczy, Samuel Börtsök, Boromisza Tibor, Béla Iványi-Grünwald, Msdislav Valerianovici Dobujinsky, Mikola András, Ziffer Sándor, Maticska Jenő, Racsko István, Ziffer Sándor, Alexandru Galiberti.
După încetarea ostilităților Primului Război Mondial și încheierea Tratatului de la Trianon, Europa capătă o configurație mai apropiată de rațiunile naționale și istorice. Baia Mare și întreaga Transilvanie sunt scoase de sub juristricția austro-ungară și trec sub administrarea statului român. Centrului artistic i se respectă reputația, municipalitatea acordând în continuare subvenții și facilități, în 1919 Ministerul Cultelor și Artelor din România începe să acorde burse de studii la Baia Mare studenților merituoși din București, Chișinău, Iași, iar din 1926 și celor de la Cluj. Venise rândul Bucureștiului, în locul Budapestei, să preia inițiativa și să determine ponderea participanților la taberele de vară de o lună, în august.
În 1920, la Oradea are loc o amplă expoziție cu lucrări ale pictorilor băimăreni în care Alexandru Duma este expus alături de cei care expun: Károly și Váler Ferenczy, Samuel Börtsök, Boromisza Tibor, Boldizsar István, Egly Sára, Mikola András, Ziffer Sándor.
Conștient de „influența culturală excepțională pe care Școala de pictură de la Baia Mare ar putea-o exercita asupra artei românești, dacă i s-ar aduce câteva îmbunătățiri” reputatul profesor al Școlii bucureștene de arte frumoase Ipolit Strâmbu însoțindu-și studenții în timpul verilor anilor 1919-1921, concepe un remarcabil proiect de reorganizare pe baze internaționale a coloniei băimărene, pornind de la spiritul cultural al modelului multietnic inițial pe care îl promovase Simion Hollósy Corbul între 1896-1901, avându-se în vedere poziția favorabilă a orașului în apropierea granițelor a patru state: Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Rusia. Ministerul nu a dat curs generoasei inițiative în întregul său, dar o parte din idei sunt preluate și valorificate în fundamentarea statutului nou înființatei tabere de vară de la Balcic.
Pictura preponderent dominantă în prima perioadă începe să fie concurată de grafică și de sculptură. Se poate identifica începând cu 1906 schimbarea raporturilor tematice în favoarea peisajului.
În 1919, Emil Isac în calitatea sa de Inspector general al artelor din Transilvania vizitează Baia Mare la invitația lui Révai Károly și sprijină organizarea în Baia Mare a unei colonii de vară pentru studenții din toată țara .
Un potențial creator enorm ni se dezvăluie în schițele de pe front și din celelalte desene ale lui Alexandru Duma. Prezentam acum câteva zile un material legat de un alt mare artist care și-a legat destinul de Baia Sprie: Aurel Popp. Au trăit cam aceleași experiențe de viață, asta mai ales în legătură cu participarea la Marele Război și putem remarca aceeași străduința de a marca secvențe din război în schițele lor. Cu siguranță, dacă viața i-ar fi acordat timp lui Alexandru Duma, unul din capitolele creației sale picturale ar fi fost legat de tematica războiului.
La 27 de ani pleacă voluntar pe front în Galiția în calitate de corespondent de război. Se îmbolnăvește de tifos și se internează la Oradea, cererea de lăsare la vatră îi este respinsă și se întoarce pe front în Italia unde își găsește sfârșitul. Ce s-a păstrat în caietul său de schițe sunt scene din tranșee, portrete de soldați, posturi de comandă, imagini din locuri prin care a trecut, inclusiv din Baia Mare.
Potrivit scrierilor lui Jenő Tersánszky prieten apropiat al lui Duma, majoritatea schițelor și desenelor sale pare să fi rămas la superiorii săi, un locotenent amenajându-i un mic atelier. Scriitorul menționează că una din cele mai bune picturi de început de creație se află la el. Totodată scriitorul remarcă talentul în artă decorativă al lui Duma aproximând că acesta ar fi fost o viitoare direcție în creația sa. Muzeul nostru deține o astfel de lucrare: Țărăncuță, o lucrare de grafică colorată, probabil un ex libris.
Moartea îl surprinde în perioada de intense căutări, sugerate de diferențe stilistice majore în pictură, de la decorativismul ex libris și planeitatea suprafețelor din spațiul plastic, la descriptivismul motivelor picturale din lucrarea Moară la Baia Mare, lucrare atribuită.
Naturile sale statice nu sunt lipsite de atmosferă iar atitudinea contemplativă în fața realității se completează cu tendința de transpunere a unor de stări psihologice de tip expresionist în lucrarea Arșița Nopții.
Războiul însă nu ține cont de statut social sau potențial creator. Soarta lui Alexandru Duma mă duce cu gândul la alți mari artiști al căror destin a fost curmat de Primul Război Mondial: August Make (1887-1914) mort în primele zile de război pe frontul din Franța, sau Franz Mark (1880 –1916) mort în apropiere de Verdun, mari artiști germani, inițiatori ai mișcărilor expresioniste. Contemporani cu Duma (1887- 1916), au trăit cam tot atât de puțin și le-a fost curmată viața din cauza războiului.
Existența lui Alexandru Duma într-o perioadă marcată de controverse de natură etnică, prezența sa activă în viața artistică băimăreană într-o perioadă în care se dorea maghiarizarea comunităților și personalităților române, după plecarea lui Hollosy, este o formă de rezistență a culturii române. Pe de altă parte acceptarea sa în expoziția din 1912 echivalează cu recunoașterea talentului și valorii sale ca artist. Expoziția de la Oradea din 1920 îl plasează ca figură proeminentă între marile personalități ale artei băimărene.
Punerea în circuitul public al desenelor sale, precum și manifestarea de azi se înscriu în seria de acte culturale menite a restitui memoriei colective personalitatea unui artist care și-a înscris numele între personalitățile de toate etniile a căror contribuție la dezvoltarea Centrului Artistic Baia Mare a reverberat în spații culturale extinse iar în timp reverberează până azi.
Dr. Dorel Topan
