Despina e persoana pe care, după ce o cunoști, nu are cum să nu îți placă. Iar aici nu mă refer la trăsături fine de copil (pentru că este încă un copil), ci la felul ei de a fi, special și ancorat în tot ceea ce am învățat acasă sau la școală despre un om care merită admirat: bun simț, o educație aparte, o cultură mult peste medie, dar, mai presus de acestea, este starea de bucurie pe care o ai în preajma ei. Pentru că emană energie pozitivă, lumină și bună dispoziție în orice împrejurare. Așa a făcut de când o cunosc.
De câteva zile, Despina mai adaugă o calitate la evantaiul de lucruri pozitive care o caracterizează: îmbrăcată într-o uniformă impecabilă, de care e mândră și ea, dar și noi ceilalți, care o vedem, de pilot pe avioane comerciale, devine și mai dăruitoare de frumos. Pentru că zilnic ea ține în mâini sute de destine și vieți pe care le duce prin văzduh, în punțile pe care le face prin cer între orașe europene. I-am surprins zâmbetul de când a urcat în avion, și-a luat sarcina în serios și bucuria cu care a făcut anunțurile din cabina de pilotaj. Zâmbetul ei era unul de bucurie și de satisfacție, de împlinire dar și născut din certitudinea că stăpânește deplin fascinanta mașinărie cu sute de butoane și peste 70 de tone pe care o manevrează ca pe o jucărie.
Noi, pasagerii de rând, văzând un pilot, apreciem prestanța, competențele sau pregătirea acestuia. Nu realizăm însă că în spatele acelei voci care ne anunță zborul se află mii de ore de studiu, dar și o singurătate a pilotului pe care doar el o trăiește. Acolo, în singurătatea lui, pilotul nu doar că veghează ca totul să fie conform planificării, ci își ia joaca în serios și face tot ce știe el mai bine pentru ca noi să putem ajunge la destinație în siguranță. Bunul simț al Despinei, educația, culura și pregătirea pe care o are, la cei – numai – 23 de ani sunt atuurile din spatele manșei care nouă, ca pasageri, trebuie să ne dea certitudinea că suntem mereu în siguranță.
La mulți ani, Despina, la cât mai multe zboruri și la cât mai multe zâmbete pe fețele pasagerilor tăi!
Felicitări din plin – pentru că meriți!
Mihai PĂTRAȘCU


