Deputatul liberal Călin Bota a prezentat în plenul Camerei Deputaților rapoarte referitoare la două legi pentru atragerea fondurilor europene

1 minute de citit
- Publicitate -
Vicepreședintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, deputatul liberal Călin Bota, a prezentat în plenul Camerei Deputaților rapoarte referitoare la două legi esențiale pentru atragerea fondurilor europene, și anume:
🔹 Proiectul de Lege privind măsuri bugetare și îmbunătățirea absorbției fondurilor europene.
🔹 Proiectul de Lege pentru stabilirea cadrului instituțional și financiar al gestionării fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, inclusiv modificări la Ordonanța de urgență nr. 155/2020, ce vizează Planul național de redresare și reziliență pentru accesarea fondurilor externe.
↗️”Sunt legi importante, care ne ajută să atragem cât mai mulți bani europeni şi să îi gestionăm eficient, în interesul cetățenilor”, a transmis deputatul PNL Maramureș, Călin Bota.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut