Deputatul Daniel Gheba demisionează din USR

2 minute de citit
- Publicitate -

Deputatul USR Daniel Gheba a anunțat că va demisiona din partid, fiindcă nu este de acord cu direcția pe care o are formațiunea politică. Mai mult, deputatul a mărturisit că cei care i-au pus „bețe în roate” au fost chiat colegii săi de partid.

Lovitură pentru USR

„În 2018, am intrat în USR cu idealismul și speranțele tânărului care numai făcuse politică și care dorea să schimbe ceva în bine pentru județul său, fiind sătul de inacțiunea clasei politice locale vechi.

Așa după cum mă știți deja, din postările de pe Facebook sau din conferințele de presă am fost, sunt și voi fi o persoană activă, implicată, care are ușa cabinetului său parlamentar deschisă pentru toți cetățenii.

Dar, ca politician implicat în mijlocul comunității sale, dornic să ajute, am fost crunt dezamăgit de realitatea din jurul meu. Eram pregătit și știam că voi lupta cu reprezentanții vechilor partide, dar nu mi-am imaginat niciodată că voi fi sabotat și boicotat tocmai de colegii mei de partid.”, a spus Daniel Gheba.

Colegii de partid „i-au pus bețe în roate”

„Sunt un om de echipă și nu am făcut public aceste lucruri până acum. Dar, toate aspectele au o limită. În toate acțiunile mele, deși le-am anunțat din timp, nu am fost susținut de către conducerea USR Dolj, ba mai mult am aflat cu stupoare că mi se puneau bețe în roate. Pe lângă aceste lucruri, nu mai menționez reproșurile fără argumente la adresa activității mele.

Am fost alesul doljenilor, pentru doljeni, nu pentru mine sau pentru conducerea USR Dolj. Aici este diferența de gândire între noi. Eu mă lupt si mă voi lupta cu autoritățile care încalcă legea și aduc deservicii cetățenilor, în timp ce conducerea USR Dolj se luptă strict pentru ea pactizând când e nevoie cu PSD sau PNL.

La aceasta se adaugă și pasivitatea conducerii centrale a USR care preferă să dea credit celor care luptă pentru propriul ciolan”, a spus deputatul USR, Daniel Gheba.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut