Mi-am făcut un obicei în ultimii ani ca, de ziua educației, mesajele mele să aibă caracter de manifest.
Veți spune ca asta nu rezolva nimic, dar eu personal , am certitudinea că, din când în când, la ceasuri aniversare măcar, o privire analitică de ansamblu poate fi chiar busola care ne indica nordul.
Astăzi reiterez faptul că educația pare să fi devenit una dintre cele mai neglijate procese ale societății.
Avem politruci cu școli de sâmbătă, deveniți peste noapte specialiști în educație. Jenant!
Intelectuali anonimi, profesori care încă își fac meseria cu seriozitate, asistă tot mai des, cu revoltă și cu scârbă, la circul național în care educația este când reformă, când experiment, când statistică și aproape niciodată viziune.
Se schimbă programe. Se schimbă formulare. Se schimbă denumiri. Se schimbă evaluări. Se inventează comisii, platforme, raportări și hârtii.
Dar prea puțin se schimbă ceea ce contează cu adevărat: calitatea educației.
Profesorului i se cere să fie și pedagog, și psiholog, și mediator, și consilier, și administrator de documente, în timp ce autoritatea lui este erodată constant, iar școala este pusă să repare, de multe ori, ceea ce societatea și familia nu mai reușesc să construiască.
Am ajuns să confundăm libertatea cu lipsa limitelor, empatia cu tolerarea oricărui comportament și drepturile copilului cu anularea autorității adultului.
Iar rezultatul începe să se vadă.
O societate care nu mai respectă școala nu poate pretinde că respectă cunoașterea.
O societate care își umilește profesorii nu poate cere performanță de la copii.
Iar o societate care își lasă educația pe mâna celor care o tratează ca pe un teren de experimente va trebui, la un moment dat, să își asume consecințele.
Nu spun că profesorii sunt fără greșeală. Dimpotrivă. Există situații în care unii dascăli își privesc fără respect propria misiune. Îmi place să cred că nu aceștia reprezintă majoritatea. Dar știu un lucru: educația nu se face din birouri, din statistici și din discursuri festiviste. Se face în fiecare zi, în clasă. Cu răbdare. Cu reguli. Cu rigoare. Cu exigență. Cu dragoste. Cu interes pentru copii. Cu respect fata de propria meserie.
De Ziua Educației nu vreau să spun „La mulți ani!” unui sistem care are nevoie urgentă de o schimbare de paradigmă.
Vreau să spun La mulți ani celor care încă mai cred în școală!
Profesorilor care intră în clasă chiar și atunci când sunt obosiți, dezamăgiți sau revoltați.
Celora care încă pun suflet într-o lecție.
Celora care încă mai cred că un copil trebuie să învețe să citească, să gândească, să muncească, să respecte și să devină om.
Pentru că, dincolo de tot circul, educația adevărată încă se întâmplă.
Și, poate, tocmai de aceea România încă mai are o șansă.
Prof. Natalia COSTIN
