De Zilele Europene ale Patrimoniului: Casa Școală Șomcuta Mare datează din 1784 şi a fost înființată de Gheorghe Șincai

2 minute de citit
- Publicitate -
De 32 de ani, în luna septembrie, se organizează în România Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP), eveniment inițiat de Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, încă din 1984.
Tema din acest an este „Coridoare culturale: Rute europene ale obiectivelor patrimoniale” care aduce în centrul atenției legăturile dintre oameni, bunuri și idei încă din perioada preistorică.
În cadrul acestui program, monumentele istorice, siturile culturale și alte locuri cu semnificație istorică, care nu sunt întotdeauna accesibile publicului pe tot parcursul anului, sunt deschise vizitatorilor.
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș conservă un valoros patrimoniu cultural care este expus spre vizitare și cercetare, prin prisma expozițiilor permanente și temporare.
„Una dintre expozițiile pe care vă îndemnăm să o vizitați în această perioadă este cea găzduită de Casa Școală Șomcuta Mare, din Muzeul Satului. Vă invităm să ne vizitați cu prilejul ZEP”, anunţă Muzeul Satului din Baia Mare.
Casa Școală provine din localitatea Șomcuta Mare, Țara Chioarului și datează de la 1784. În componența sa, se disting trei încăperi (două camere și o tindă), iar sub camera cea mai mare, se află pivnița. Este construită pe fundație de piatră, pereții sunt din bârne rotunde din lemn de stejar, lipiți atât la exterior, cât și la interior, iar învelitoarea din paie de grâu, așezate prin călcare. Monumentul de arhitectură a funcționat ca școală sătească și a fost înființată de către Gheorghe Șincai.
MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut