De la 1 octombrie intră în vigoare o serie de măsuri fiscale menite să scada cheltuielile bugetare

1 minute de citit
- Publicitate -

Printre măsurile vizate de executivul de la București pentru  micșorarea cheltuielilor bugetare sunt și cele legate de reducerea cu 50% a numărului de consilieri din cabinetele președinților și vicepreședinților din cadrul autorităților de reglementare, agențiilor și instituțiilor publice de la nivel central, precum și președinților de consilii județene, vicepreședinților, primarilor și viceprimarilor, prefecților și subprefecților până pe 1 octombrie 2023.

Deși informațiile apărute pe surse indică reduceri din absolut toate instituțiile bugetare, se pare totuși că vor  excluse de la măsurile fiscale următoarele categorii :

  • unitățile de învățământ superior și preuniversitar de stat a căror finanțare este asigurată din fonduri publice;
  • unitățile sanitare de interes public;
  • serviciile publice de apărare națională, ordine publică, securitate națională, inclusiv serviciile de poliție locală;
  • serviciile de pază și protecție;
  • serviciile pentru situații de urgență de interes național și local;
  • structurile implicate în implementarea proiectelor de investiții cu finanțare din fonduri externe nerambursabile;
  • structurile de specialitate implicate în colectarea, încasarea, executarea silită, administrarea veniturilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetului fondului unic de asigurări de sănătate, bugetul fondului pentru șomaj, bugetele locale, inclusiv în gestionarea cheltuielilor publice ale statului.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut