”CONTRACTUL pe care îl propun este cea mai bună soluție prin care se poate construi o relație directă între primar și cetățean.”
O premieră pentru Baia Mare și, din multe puncte de vedere, o premieră pentru România, „Contractul lui Mircea Dolha” aduce claritate în ceea ce privește abordarile electorale ale candidaților pentru Primăria Baia Mare.
„Întotdeauna mi-am dorit să fac o campanie electorală foarte clară și precisă în toate detaliile sale. Există o anumită abordare politică în lumea occidentală care cultivă, în toate formele sale de expresie, exactitatea în comunicarea politică și în administrație. Mulți candidați, spun multe. Puține dintre cele rostite în campaniile electorale mai sunt ținute minte de cetățeni, iar această realitate oferă un spațiu de manevră foarte periculos pentru mulți dintre cei care candidează astăzi. La Baia Mare, la București, la Oradea, unde vreți dumneavoastră. Eu vreau să comunic cetățeanului care sunt direcțiile în care îmi voi canaliza energiile, soluțiile, dedicarea. În Contractul lui Mircea Dolha pentru Baia Mare veți vedea asumate termene de execuție foarte clare. De aici, exactitatea comunicării. Eu am înlocuit particula „voi face” cu „voi face în termen de…., iar dacă acest termen nu este respectat, îmi voi înainta demisia.”
Mircea Dolha consideră că un astfel de contract ar trebui să fie asumat de orice candidat serios la Primăria Baia Mare, motiv pentru care a lansat o invitație publica extrem de interesantă.
„Ceilalti candidați, mai ales cei care flutură steagurile partidelor aflate astăzi la guvernare, ar trebui, la rândul lor, să asume un astfel de contract. Poveștile și vorbele lor sunt, la prima vedere, frumoase, dar extrem de înșelătoare. Corect și normal este ca fiecare băimărean să fie implicat în deciziile care se iau și care au legătură cu Baia Mare, cu viața lui. Contractul meu asta face, aduce foarte aproape de cetățean deciziile luate în primărie. Transparentizarea proceselor administrative este o altă preocupare a mea. Ceea ce s-a întâmplat până acum trebuie să înceteze imediat. Oamenii trebuie să știe în fiecare clipă ce se face cu banii lor. Cei care mă cunosc știu foarte bine că acest principiu, al transparenței, este unul care stă la baza prestației mele publice și politice. Altfel nu se poate.
Simplific tot acest concept/contract, într-o singură frază edificatoare pentru cetățenii din Baia Mare. Dragilor, veți primi acasă, fiecare dintre dumneavoastră, CONTRACTUL pe care vi-l propun, însoțit de demisia mea în alb. Citiți-l și ieșiți la vot. Aveți încredere în mine. Sunt un om de mare onoare. Dacă doar unul din punctele pe care mi le asum în CONTRACT nu este dus la îndeplinire, activați, vă rog mult, demisia mea.”
În zilele următoare “Contractul lui Dolha cu băimărenii” va ajunge în mâna fiecărui băimărean care dorește să îl analizeze și să îl semneze. Contractul reprezintă o inițiativa fără precedent în municipiul Baia Mare și reprezintă angajamentul lui Mircea Dolha față de fiecare băimărean care vrea să se implice în factorul decizional. Concret, sunt prezentate punctual proiectele propuse, cu termene clare și bine stabilite, precum și demisia “în alb” a lui Mircea Dolha, în cazul în care acestea nu se realizează la termenele anunțate.
Băimărenii vor intra în posesia unui astfel de contract foarte ușor, deoarece acesta va fi înmânat fiecăruia, în parte!
Locuitorii din Baia Mare au dreptul să decidă ce se întâmplă în orașul lor, să știe exact ce s-a promis și s-a realizat, iar la final să felicite sau să tragă la răspundere. A venit momentul ca fiecare băimărean să conteze, iar până la acest moment, Mircea Dolha este singurul candidat care are curajul să își asume un astfel de contract.
„Eu sunt pregătit să îmi asum acest contract, dumneavoastră sunteți?”
CMF 21240059