Daria Onea, Teodora Făt și Mihnea Tuș de la Colegiul Național Gheorghe Șincai ne vor reprezenta la faza națională a olimpiadei școlare de dezbateri

1 minute de citit
- Publicitate -
 Se pare că, în continuare, trăim vremuri când democrația/democrațiile se află în criză, vremuri în care nesiguranța copleșește mințile oamenilor. La fel ca în anul trecut, adevărații cetățeni sunt chemați să dezbată idei. Pentru a ieși din criză. Din crizele sociale se iese cu idei raționale, nu cu emoții colective.
”În ciuda vremii geroase, a vremurilor stranii, la mine-n suflet este vară, un soare fierbinte îmi încălzește inima.
Elevii și prietenii mei – Daria Onea, Teodora Făt, Mihnea Tuș – au învățat să dezbată idei, dovada fiind câștigarea olimpiadei școlare de dezbateri la nivel județean, urmând să participe la faza națională, unde vor reprezenta Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” și județul Maramureș.
Sunt mândru și fericit că fac parte din echipa lor! Promitem să ne prezentăm onorabil!
P.S. Calitățile lor discursive sunt mai bune decât a celor de pe scena politică actuală”, a declarat profesor coordonator Gavril Ardusătan.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut