Lucrările de amenajare a curții interioare a Căminului pentru persoane vârstnice din Baia Sprie avansează, proiectul intrând într-o nouă etapă de execuție. În prezent se montează pavajul pe aleile pietonale, iar gardul de pe laturile estică și nordică a fost finalizat.
Potrivit primarului orașului Baia Sprie, Alin Bîrda, în perioada următoare vor fi construite trei foișoare noi, va fi reabilitat foișorul existent și vor fi montate bănci.
„Se conturează frumos proiectul de amenajare a curții interioare a Căminului pentru persoane vârstnice. Se montează pavajul pe aleile pietonale și s-a finalizat gardul de pe laturile estice și nordice.
În etapele următoare se vor construi trei noi foișoare, va fi reabilitat foișorul existent, vor fi montate bănci și vor fi realizate plantări de arbori ornamentali iar arborii maturi și gardul viu existent vor fi păstrați.
Proiectul include și instalarea unui sistem modern de iluminat public, împrejmuirea completă a terenului și implementarea unui sistem de supraveghere video.
Sunt sigur că rezultatul va fi de impact pentru curtea Căminului, iar bătrânii noștri vor fi foarte bucuroși de schimbare. Este foarte important pentru noi ca ei să-și petreacă în tihnă și confort timpul liber”, a declarat Alin Bîrda.
MaramuresOnline.ro
















