Cursul „Digital Citizenship and Media Literacy: Sharing the Responsibility”, o oportunitate conectată la nevoile educaționale actuale

4 minute de citit
- Publicitate -

Într-o lume aflată în continuă dinamică, în contextul celor mai recente evenimente desfăşurate pe scena socio-politică, a devenit tot mai evidentă necesitatea ca una dintre priorităţile sistemului de învăţământ să fie dezvoltarea gândirii critice şi a abilităţilor de informare, de documentare şi de cercetare.

Suntem asaltaţi permanent de informaţii, iar delimitarea dintre online şi offline, dintre informare și dezinformare, dintre fapte şi opinii este tot mai dificilă. Astfel, în absenţa acestor abilităţi, navigând printre platforme ale căror capcane rămân ascunse, omul devine vulnerabil şi o ţintă sigură a propagandei, a dezinformării, a adicţiilor şi chiar a cyberbullyingului.

În perioada 2-7 decembrie a avut loc cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului UP-Grade with Erasmus+, implementat de Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Baia Sprie, în urma acreditării 2024-1-RO01-KA121-SCH-000206537. Doamnele profesoare Pop Gabriela Anamaria şi Smiedt Mihaela Elena au participat la cursul de formare Digital Citizenship and Media Literacy: Sharing the Responsibility, desfăşurat în Barcelona, la Europass Teacher Academy.

Au fost şase zile de pregătire intensă, pe parcursul cărora au fost abordate teme precum: identitatea digitală a cetăţeanului, managementul confidenţialităţii, gândirea critică, amprente digitale, empatia digitală, managementul securităţii cibernetice, managementul hărţuirii cibernetice, managementul timpului petrecut în faţa ecranului. Educaţia media îi încurajează pe tineri să pună întrebări, să evalueze informaţia pe care o recepţionează, să înţeleagă şi să aprecieze anumite procese şi fenomene, să devină consumatori şi utilizatori de media activi, implicaţi şi responsabili.

Faptul că la curs au participat profesori din Germania, Polonia, Letonia, Croaţia şi România a reprezentat o reală oportunitate de a împărtăşi experienţe, metode, strategii şi resurse absolut necesare în implementarea educaţiei media. Concluzia a fost că indiferent de ţara despre care vorbim, atât în rândul tinerilor digital-natives, cât şi al adulţilor, se remarcă aceeaşi tendinţă de a prelua informaţiile din online fără a verifica sursa, de a le accepta ca atare, de a-şi expune identitatea digitală fără a se gândi la consecinţe, de a-şi împărtăşi datele personale, de a se expune cyberbullyingului etc.

Activităţile şi atelierele au fost diverse, iar partea practică a vizat nu doar realizarea unei scheme de curriculum, a unui plan de acţiune pentru şcoală, ci şi o vizită la expoziţia World Press Photo 2024, găzduită de Centre de Cultura Contemporània de Barcelona, ca metodă modernă de dezvoltare a gândirii critice. De altfel, ultima zi a fost destinată explorării diversităţii culturale a oraşului Barcelona, a arhitecturii sale uimitoare, un adevărat centru de inovare şi creativitate.

Depăşind barierele culturale şi lingvistice, ne-am conectat cu adevărat la problemele cu care omul se confruntă în era digitală, am legat prietenii cu colegi din alte ţări, am împărtăşit şi ne-am lăsat inspiraţi şi am realizat importanţa proiectelor Erasmus+ pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice şi, mai ales, pentru elevi.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut