Cuptorul tradițional din Muzeul Satului Baia Mare va fi disponibil pentru cetățeni în Sâmbăta Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

În Sâmbăta Mare, preț de câteva ore, cuptorul tradițional din Muzeul Satului Baia Mare va fi disponibil pentru cetățenii care doresc să prepare cozonaci, pâine de casă, păscuța sau alte preparate.

”Dragi prieteni ai muzeului, în Sâmbăta Mare, atunci când după datina străbună se pregătesc bucatele tradiționale pentru masa de Paști, venim în întâmpinarea voastră cu o propunere menită să ne reamintească de vremurile de odinioară, de tradițiile, obiceiurile și preparatele pregătite special pentru această mare sărbătoare.

Sâmbătă, 4 mai, în intervalul orar 10:00-13:00, vă punem la dispoziție cuptorul tradițional din Muzeul Satului Baia Mare pentru a vă pregăti bucatele tradiționale pentru masa de Paști.

La cuptor, focul va fi pregătit de la ora 10:00 pentru cei care doresc să vină să își coacă cozonacii, pâinea de casă, păscuța sau alte preparate. Noi vă punem la dispoziție cuptorul, pregătim focul, iar pe dumneavoastră vă invităm să veniți cu preparatele pregătite de băgat la cuptor și să vă îngrijiți de coacerea potrivită a acestora”, arată un comunicat al Muzeului Satului.

Accesul la cuptor se face pe baza biletului de intrare.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut