Cuplurile din Baia Mare care aniversează Nunta de Aur, premiate cu câte 1.500 lei

2 minute de citit
- Publicitate -

Cuplurile din Baia Mare care aniversează în acest an Nunta de Aur (50 de ani de căsnicie) vor fi recompensate cu câte 1.500 lei. Evenimentul va avea loc în luna octombrie. Toți cei căsătoriți în anul 1975 se pot înscrie la Centrul de zi CASPEV, de pe strada Săsarului nr. 3, până pe 5 septembrie.

”Ne respectăm promisiunile, ne respectăm seniorii, dar respectăm în același timp și banul public. Baia Mare continuă și va continua să își premieze cuplurile de aur. Am promis anul trecut că ne vom revanșa față de seniorii care au participat la Nunta de Aur, ediția 2024, și cărora nu am avut atunci posibilitatea să le acordăm această bonificație. Mă țin de cuvânt, așadar anul acesta vom acorda premiul retroactiv. Pentru a nu mai ajunge în astfel de situații precum cea de anul trecut, am propus în ședința ordinară a Consiliului Local modificarea regulamentului privind cuantumul premiului, de la 2.000 de lei cât a devenit în 2022, la 1.500 de lei. Sigur că am oferit din nou unora pretextul pentru discursuri populiste, asta deși orașe mult mai potente financiar oferă premii considerabil mai mici. Vă dau doar două exemple pe care ne place să le amintim frecvent, Oradea și Clujul, care premiază cuplurile de aur cu câte 1.000 de lei. Noi facem deja și vom face mai mult decât atât. Voi invita mediul privat să ne fie parteneri pentru acest eveniment de tradiție și să suplimenteze bonificația pe care o oferim noi. Cred că onoarea de a ne arăta recunoștința față de seniorii băimăreni, în special față de cei care ne sunt exemple de curaj, statornicie și dragoste, precum aceste cupluri care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie, ar trebui să revină tuturor, a declarat primarul Doru Ioan Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut