Am ajuns cu bine în ziua marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului.
Două bunicuțe dragi, ne-au povestit cum se desfășura această mare sărbătoare în vremea tinereților lor, când era simplitate, când nu aveau mașini, dar aveau multă, multă credință în suflet! Și cât era de frumos pe atunci! Dar e frumos și acum, că doar ne adaptăm vremurilor și încercăm să facem Rai, cu dragoste față de Măicuța Sfantă și cu tot ce avem noi la îndemână în clipa prezentă.
În Țara Chioarului „merem la tăte mănăstirile pă jos. Am mărs la Mănăstire la Nicula și la bisericile di pă tăte satele. Aveam o străițucă de panză și puneam în colțu ei câte o nucuță. Și o legam și o luam ca ranița în spate. Era pădure mare de goron pă langă mănăstire și tăt era plin la poalele mănăstirii. Crucea cu care merem o puneam jos și puneam straițăle pă langă ie, să nu să îmburde.
Acolo la Nicula să pregăte cu mâncare păntru lumea care mere. Tăieu oi și pă când să găta slujba, poftea pă tătă lumea la masă, să dăde la tătă lumea guiaș și câte două scrijelucă de mălai la fiștecare”. [De la Emilia Avram, (Mămuca Emi), din Curtuiușu Mare, 2011]
În Maramureșul Istoric „fetele până la 14-15 ani, își făceu cununi din ce aveu în grădinuță, ziorele, rug, busuioc, măieran, margarete. Să îmbrăcau în alb, pă lângă cămeși își făceu poale cu ciur croșetat de femei, așe ca sumna era, da alb. Să duceu la biserică și de Sfântă Mărie să scot icoanele. Fetele făceu un grup și mereu în prosesie (procesiune). Fiecare duce și icoana cu Maica și cântau cântecul:
O, Măicuță Sfântă,
Te rugăm serbinte,
Ascultă a noastă mare rugăminte.
Nu lăsa Măicuță, să perim pe cale,
Că noi suntem fiii lacrimilor Tale”.
[De la Ileana Drăguș, (Lenuș), 82 ani, Oncești, 2017]
Corina Isabella Csiszár, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş