Cucerește Maramureșul în 22 Iulie – concurs de triatlon la Domeniul Mogoşa

2 minute de citit
- Publicitate -
Sâmbătă, 22 iulie, Domeniul Mogoșa va fi gazda unei noi ediţii a concursului de triatlon Cucerește Maramureșul, organizat de Asociația Club Sportiv Gold Stars Baia Mare.
Competiția va cuprinde un triatlon destinat tuturor iubitorilor de înot, 1,5 km, MTB, 16 km și 9 km alergare (lacul Mogoşa), o probă de ştafetă (Înot – Ciclism – Alergare), precum și o probă de duatlon pentru copii, MTB și alergare.
Participanții vor fi împărțiți în categorii de vârstă, luând în considerare vârsta sportivilor împlinită în anul 2023:
Categorii: feminin, masculin
I – 18-29 ani
II – 30-39 ani
III – 40-49 ani
IV – 50+
Înscrierea participanților la competiție se va face pe propria răspundere, organizatorii neasumându-și nicio răspundere privind starea de sănătate a participanților la competiție. Pentru aceasta, fiecare participant trebuie să semneze o declarație pe propria răspundere privind participarea la competiție. Pentru minori, declarația va fi semnată de către un părinte sau tutore.
Ocupanții primelor trei locuri la individual feminin și masculin vor fi premiați. Primele trei ştafete open feminin, open masculin și open mixt ajunse la linia de sosire vor primi premii.
Detalii despre înscriere, ultima zi de înscriere fiind 17 iulie, puteţi obţine aici
Data evenimentului poate fi modificată din cauza condițiilor nefavorabile. În această situație, organizatorii se obligă să anunțe toți participanții cu cel puțin trei zile înainte de data stabilită inițială.
Foto: pagina facebook Fii cel mai bun – Cucereste Ignisul – Maramures

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut