Auzim, din ce în ce în ce mai mult în ultimul timp, rostită, invocată, mecanic-murmurată sau uneori pretențios-dictată, noțiunea de pace.
Limba română a dezvoltat o întreagă țesătură de acțiuni în jurul termenului dorit (culmea!) chiar și de cei care o pângăresc: mergi în pace, stai în pace, rămâi în pace, ieși în pace, te odihnești în pace. Mecanica verbelor de mișcare pare să se asocieze dansant și armonizator cu starea pe care ți-o dă pacea. Poate de aceea tot ceea ce ține de arhetipul dimensiunii intime a omenescului are ca efect învăluitor senzația de liniște.
Teatrele de operațiuni militare sunt, în mod greu de înțeles, propovăduitoare sau instauratoare de pace, după cum în armonia cu natura ne dorim pacea verde, iar mișcările hippie din anii 70, anarhice sau atot-justificatoare, se desfășurau tot sub semnul păcii. Muzica rock promovează, printr-o dezlănțuire incredibilă de zgomote, excese, distonanțe până la distorsionări ca vârfuri de note și efecte scontate, pacea minții.
Cu toții ne dorim liniște, pentru că aceasta este simfonia tăcerii, iar ființa, în sinea ei, după traseul sinuos al zgomotelor zilnice, al agitației creatoare, realizatoare, clăditoare sau făcătoare, are nevoie, ca o sursă inegalabilă de refacere nocturnă, de pace.
Noțiunea este aproape o unealtă de schimb (dă-mi pace) mult dorită, acordată între necunoscuții care participă la o comuniune întru spirit (să schimbăm un semn de pace), transmisă celor ce ne sunt co-părtași la un eveniment (pace ție, cititorule), invocată o dată cu binecuvântarea părintească sau duhovnicească înainte de pornirea la un drum (mergi în pace), dar și apanaj al celor care stau și așteaptă (rămâneți în pace).
Parafrazînd o vorbă celebră, dacă pace nu e, nimic nu e – iar gândul care ne tronează gesturile, starea, drumurile sau devenirea trebuie să fie o împletire a ingredientului necesar, vital, re-generator, cu toată gama de manifestări întru fire. Și pînă la urmă ne-vădirea adevărurilor lumii, începutul bun al oricărei noi provocări, călătoriile la capătul nopții, creșterea sau descreșterea imperiului zilelor, despărțirile dureroase de cei dragi, încheierea unei etape, totul trebuie să fie însoțit de atât-de-firescul cu pace să ieșim.
Mihai PĂTRAȘCU
