CS Minaur vs SCM Politehnica Timișoara în polivalenta băimăreană

1 minute de citit
- Publicitate -

Sâmbătă, 25 martie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Politehnica Timișoara, joc din cadrul etapei a 22-a din Liga Zimbrilor. Accesul în sală se face pe baza abonamentelor sau a biletului de intrare, care costă 10 lei. Biletele se pot achiziționa de la sediul clubului până vineri, între orele 10.00-14.00 si de la casa de bilete a sălii, în ziua meciului, între orele 16.00-18.30. De asemenea, meciul poate fi urmărit în direct pe canalul de youtube al clubului.

Minaur își dorește o nouă victorie, care să o păstreze în lupta pentru locul al doilea, sau cel puțin să-i consolideze locul pe ultima treaptă a podiumului. Nici Timișoara nu va veni ca simplă spectatoare, deoarece are nevoie de puncte pentru a scăpa de zona barajului de menținere / retrogradare, pe care-l vor disputa echipele de pe locurile 11 și 12. Asta dacă nu se modifică unele lucruri în structura sezonului competițional viitor.

În meciul tur, disputat la Timișoara, Minaur s-a impus cu 30-25. De altfel, ultimele cinci partide directe jucate s-au încheiat fără excepție cu victoria băimărenilor.

sursa: cs minaur baia mare

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut