În fiecare an, pe 14 septembrie, creștinii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare ce depășește cadrul unei simple rememorări istorice. Este o zi a conștiinței profunde, când semnul Crucii devine limbaj universal al jertfei și al speranței. Istoria ne spune că, în secolul al IV-lea, împărăteasa Elena a aflat lemnul pe care a fost răstignit Hristos și l-a așezat la Ierusalim. Dar dincolo de cronici și de documente, Crucea rămâne simbolul unei realități intime: locul unde durerea omului se întâlnește cu iubirea lui Dumnezeu.
În bisericile ortodoxe, Ziua Crucii este marcată prin post și rugăciune, iar credincioșii duc acasă busuioc sfințit, ca semn al binecuvântării. În satele românești, sărbătoarea anunță începutul toamnei, culesul viilor și timpul reculegerii. Sunt gesturi vechi, dar încă vii, prin care comunitățile își regăsesc echilibrul între ritmul naturii și cel al credinței.
Într-o lume grăbită, Crucea continuă să fie un punct cardinal. Ea nu este doar o amintire a suferinței, ci o chemare la iertare și la curajul de a ne purta propriile încercări. În fața ei, diferențele sociale sau culturale se estompează, lăsând loc unei comuniuni tăcute. Ziua Crucii nu este, așadar, doar o filă de calendar bisericesc. Este o invitație de a ridica privirea, de a așeza în liniște poverile și de a ne aminti că, dincolo de neliniștile prezentului, există o axă de lumină care leagă cerul de pământ.
MaramuresOnline.ro