Crina Chilat, deputat PSD MM, a inițiat un proiect de lege privind modificarea legislației serviciilor poștale pentru protejarea presei tipărite din România

2 minute de citit
- Publicitate -

În plenul Camera Deputaților, la 19 noiembrie 2025, deputatul PSD Maramureș, Crina Chilat, a semnalat ceea ce a numit o problemă gravă care afectează direct viitorul presei scrise din România: majorarea unilaterală a comisioanelor practicate de Poșta Română pentru distribuirea ziarelor tipărite.

Potrivit informațiilor prezentate în plen, 17 editori din întreaga țară au avertizat că introducerea unei taxe de 1,50 lei pentru fiecare exemplar distribuit riscă să conducă la închiderea multor redacții, la pierderea a mii de locuri de muncă și la dispariția presei tipărite, considerată una dintre cele mai credibile surse de informare pentru cetățeni.

Un exemplu invocat este Graiul Maramureșului, singurul cotidian tipărit rămas în Maramureș, cu o tradiție de peste 35 de ani. Pentru numeroși cititori, în special din mediul rural, presa tipărită reprezintă singura formă reală de acces la informație verificată și echilibrată.

În acest context, parlamentarul a inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanța de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, proiect înregistrat la Biroul Permanent al Senatului în 11 februarie 2026. Propunerea legislativă introduce o definiție clară a „publicațiilor cu caracter jurnalistic”, stabilind că acestea sunt publicații periodice tipărite, cu scop informativ sau educativ, realizate sub responsabilitate editorială și în conformitate cu normele europene, inclusiv Directiva (UE) 2019/790.

În expunerea demersului, Crina Chilat subliniază că „Este responsabilitatea noastră să susținem distribuția presei scrise, nu să o blocăm prin costuri prohibitive”. Deputatul a solicitat adoptarea proiectului în procedură de urgență, argumentând necesitatea sprijinirii accesului echitabil la serviciile de distribuție pentru publicațiile jurnalistice, în special în condițiile în care anumite categorii sociale vulnerabile depind exclusiv de presa tipărită pentru informare.

Inițiativa legislativă are ca obiectiv declarat protejarea pluralismului media, menținerea locurilor de muncă din domeniu și garantarea dreptului cetățenilor la informație corectă și verificată.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut