Deputatul PSD de Maramureș, Crina Chilat, a anunțat că a semnat și susține „Pactul pentru Maramureș”, un acord de solidaritate administrativă prin care mai mulți reprezentanți ai județului își propun să sprijine proiecte majore de infrastructură menite să accelereze dezvoltarea regiunii.
Într-o declarație politică susținută în Camera Deputaților, parlamentarul a vorbit despre importanța acestui demers și despre nevoia ca proiectele strategice pentru Maramureș să fie tratate ca priorități la nivel național. Printre investițiile considerate esențiale se numără realizarea Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare, precum și dezvoltarea axei rutiere Nord–Sud Sighetu Marmației – Baia Mare, proiecte care ar putea îmbunătăți semnificativ conectivitatea județului.
Crina Chilat a subliniat că infrastructura rutieră trebuie privită dincolo de diferențele politice, fiind un element fundamental pentru dezvoltarea economică și socială a zonei. Potrivit acesteia, investițiile în drumuri pot aduce noi oportunități pentru mediul de afaceri, locuri de muncă și perspective mai bune pentru tineri.
Deputatul a atras atenția că Maramureșul nu mai poate rămâne izolat și că proiectele de infrastructură trebuie susținute printr-un efort comun al administrațiilor locale și al reprezentanților județului la nivel central. În opinia sa, viitorul regiunii depinde de capacitatea autorităților de a colabora și de a transforma aceste planuri în investiții concrete.
MaramuresOnline.ro


