Constantin Din, președinte FRH: „Cea mai mare greșeală a handbalului românesc a fost desființarea Campionatului de Tineret”

3 minute de citit
Constantin Din - Președinte Federația Română de Handbal
- Publicitate -

Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a vorbit deschis despre una dintre deciziile care au afectat puternic handbalul românesc în ultimii ani, desființarea Campionatului Național de Tineret. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a recunoscut impactul major pe care l-a avut această măsură asupra dezvoltării sportivilor tineri și asupra viitorului acestui sport.

„Cea mai mare greșeală a handbalului românesc a fost desființarea Campionatului de Tineret. Nu am mai regăsit astfel aproximativ 700 de sportivi legitimați după această măsură”, a declarat Constantin Din, subliniind că lipsa unei competiții dedicate tinerilor a lăsat sute de sportivi fără posibilitatea de a continua la nivel competitiv.

Președintele FRH a explicat că sportivii au nevoie de competiții puternice pentru a progresa și pentru a face tranziția către nivelul seniorilor.

„Trebuie să oferim sportivilor competiții puternice unde aceștia pot progresa”, a precizat acesta, adăugând că există deja discuții pentru readucerea acestei competiții în calendarul oficial.

„Sperăm să reintroducem Campionatul de Tineret. Există dorință din partea oamenilor în acest sens”, a mai spus Constantin Din.

Problema devine și mai vizibilă în contextul deciziilor administrative luate în ultimii ani, considerate de mulți specialiști drept măsuri care au afectat dezvoltarea handbalului românesc. Printre acestea se numără desființarea Campionatului Național de Tineret și introducerea variantei opționale de participare în play-out-ul diviziilor, o soluție care a redus și mai mult numărul de meciuri disponibile pentru sportivii tineri.

Consecința directă a acestor decizii este că mulți jucători ajunși la vârsta de 18 ani nu mai găsesc suficiente echipe sau competiții în care să evolueze. În lipsa meciurilor și a unei continuități sportive, mulți dintre ei aleg să renunțe la handbal înainte de a-și atinge potențialul.

Campionatul Național de Tineret oferea exact această etapă de tranziție, asigurând sportivilor cu vârste între 18 și 21 de ani doi sau trei ani suplimentari de dezvoltare competițională, perioadă considerată esențială pentru formarea jucătorilor de nivel înalt.

În aceste condiții, readucerea competiției ar putea reprezenta un pas important pentru revitalizarea sistemului de formare din handbalul românesc și pentru păstrarea tinerilor sportivi în fenomen.

Dan Cristian COARDĂ

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut