Consiliul Județean a obținut finanțare pentru protejarea identității și dezvoltarea sustenabilă a Maramureșului: 13 localități își vor elabora sau actualiza Planul Urbanistic General

2 minute de citit
- Publicitate -

Consiliul Județean Maramureș a semnat recent un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care va permite realizarea sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) pentru 13 localități din județ. Este vorba despre localitățile Bistra, Bocicoiu Mare, Budești, Cernești, Coltău, Mireșu Mare, Repedea, Sarasău, Săcel, Sălsig, Suciu de Sus, Șomcuta Mare și Ulmeni.

Finanțarea, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, va oferi acestor localități oportunitatea de a se dezvolta responsabil, păstrând în același timp specificul identitar al Maramureșului.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: „Haosul urbanistic reprezintă un pericol real pentru integritatea Maramureșului nostru autentic. Putem limita și elimina acest flagel care amenință arhitectura tradițională, identitatea și moștenirea noastră culturală numai prin regulamente urbanistice clare! Sunt foarte fericit să vă anunț că am reușit să obțin o nouă finanțare care ne va ajuta să protejăm și să menținem Maramureșul nostru frumos și pentru generațiile următoare!”.

Președintele administrației județene a subliniat, de asemenea, importanța continuității acestor eforturi: „Îmi doresc ca Maramureșul și maramureșenii să prospere, dar vreau să obținem acest deziderat fără să știrbim identitatea noastră. Pentru asta am militat din prima zi de mandat și voi continua să lupt și după ce plec de la Consiliul Județean. Mărturie stau și alte inițiative pe care le-am avut în acești patru ani, cum este, spre exemplu, protejarea patrimoniului vernacular al satului Breb, dar și demersurile similare pe care le avem la Petrova, Lăpuș și Bogdan Vodă”.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut