În data de 25.05.2023, în Ocna Şugatag, a avut loc conferinţa de închidere a proiectului „Contează pe noi, împreună vom reuși!” derulat de Asociatia Diecezana „Caritas” Greco-Catolica Maramures şi cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Capital Uman 2014-2020.
La conferinta au participat membrii echipei de proiect, colaboratori şi parteneri, în cadrul căreia s-au prezentat obiectivele proiectului, rezultatele, indicatorii realizaţi şi beneficiile aduse de implementarea proiectului.
Printre cele mai importante rezultate obţinute se numără:
- licenţierea a 3 centre de zi pentru copii: unul în Sighetu Marmației și două în municipiul Baia Mare. Acestea au fost amenajate și dotate corespunzător pentru desfășurarea activităților cu copiii; de serviciile celor 3 centre de zi au beneficiat 256 de copii, ținta previzionată la începutul activităților fiind de minim 240 de beneficiari.
- Fiecare centru de zi a avut în componența sa o echipă multidisciplinară, compusă din asistenți sociali, psihologi, manageri de caz și instructori copii.
- Participanții au avut ocazia de a împărtăși din experiențele avute pe durata implementării proiectului
- Au fost discutate punctual aspecte legate de sustenabilitatea proiectului.