Pasiunea pentru matematică a unit din nou sute de elevi din întreaga regiune, la cea de-a XVIII-a ediție a concursului regional „Prin labirintul matematicii”, organizat de Colegiul Național „Vasile Lucaciu”. O ediție aniversară, care marchează simbolic „majoratul” unei competiții devenite deja tradiție și reper pentru elevii pasionați de științele exacte.
Subiectele concursului au fost concepute, ca în fiecare an, de profesori ai catedrei de matematică din cadrul colegiului, iar verificarea acestora a fost realizată de președintele competiției, conf. univ. dr. Andrei Horvat-Marc, de la Departamentul de Matematică și Informatică al Facultății de Științe, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare. Organizatorii îi adresează mulțumiri pentru profesionalismul și implicarea constantă în buna desfășurare a concursului.
Ediția din acest an a reunit 487 de participanți din opt județe, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare și Sălaj, demonstrând încă o dată amploarea și prestigiul competiției. Elevii au fost felicitați pentru dedicarea lor și pentru atașamentul față de „regina științelor”, matematică, dar și pentru perseverența care îi conduce an de an spre rezultate remarcabile.
Organizarea evenimentului a fost posibilă datorită parteneriatelor solide cu Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, precum și sprijinului oferit de R&B COM SRL, sponsorul principal al ediției. Contribuții importante au venit și din partea numeroșilor sponsori care au susținut desfășurarea concursului. Nu în ultimul rând, organizatorii transmit mulțumiri profesorilor din comisiile de corectură și supraveghere, personalului administrativ al colegiului, precum și numeroșilor studenți, elevi și părinți care s-au implicat în buna desfășurare a unei competiții de asemenea amploare.
Ediția a XVIII-a confirmă încă o dată că „Prin labirintul matematicii” rămâne un eveniment de referință în peisajul educațional regional, un proiect care inspiră și încurajează performanța, consolidând tradiția excelenței la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”.
MaramuresOnline.ro
sursa: Facebook/Colegiul Național „Vasile Lucaciu”


