Concursul Național „Ethnologica Film Fest”, ediţia I, Baia Mare, 18-19 octombrie 2023

2 minute de citit
- Publicitate -

Concursul Național „Ethnologica Film Fest”, ediţia I, se va desfăşura la Baia Mare în perioada 18-19 octombrie 2023. Festivalul îşi propune descoperirea şi punerea în valoare a producţiilor de film de scurtmetraj cu tematică etnologică, având ca scop principal cercetarea, promovarea şi valorificarea specificului cultural etnologic naţional.

Programul concursului din cadrul festivalului cuprinde o competiţie de filme de scurt metraj cu tematică etnologică, cu  durata minimă de 12 minute și durata maximă de 20 de minute.

Concursul va fi organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, Departamentul de Filologie și Studii Culturale

Festivalul concurs se adresează centrelor de cultură, muzeelor, asociațiilor, primăriilor, amatorilor de film etnografic, producătorilor (realizatorilor) independenți afiliați sau nu unor structuri juridice (PFA, SRL, etc). La acest concurs nu pot participa persoane sub 18 ani, angajații instituției organizatoare, membrii juriului precum și rudeniile acestora de până la gradul al 2-lea

Filmele vor fi expediate atât electronic la adresa de email a festivalului:  ethnologicafilmfest@gmail.com, respectând condiţiile tehnice (format Full HD și comprimare mp4, flv, avi, mov sau wmv) comunicate de către organizator, cât și fizic  (pe DVD sau USB stick) la adresa instituției: Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, str. Culturii, Nr. 7A, cod poștal 430316, mun. Baia Mare, jud. Maramureș.

Instituția organizatorie asigură cazarea și masa participanților selectați pentru Gala laureaților Concursului Național „Ethnologica Film Fest” Baia Mare în perioada 18-20 octombrie.

Detalii suplimentare gasiți aici: https://ethnologicafilmfest.ro/  

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut