În data de 17 aprilie 2026, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare a găzduit cea de-a IV-a ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Evenimentul, organizat de CECCAR – filiala Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a adus împreună 21 de elevi din clasa a XI-a, filiera tehnologică – profil Servicii, calificarea Tehnician în activități economice, de la: Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, Liceul Borșa, Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș.
„Felicitări tuturor participanților și profesorilor coordonatori pentru implicare și rezultate! Toți elevii și profesorii coordonatori au fost recompensați cu premii constând în rechizite și materiale de birotică, oferite de sponsori din județ.
Săptămâna viitoare vor fi anunțate rezultatele pentru calificarea la etapa națională, iar la finalul lunii aprilie, va avea loc festivitatea de premiere”, arată Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”.


