Sursele evreiești menționează localitatea sub numele de Birsanov sau Birsanif. Primii evrei s-au stabilit în comună venind din zona Ocna Șugatag. În anul 1729, în Bârsana trăia o familie de evrei cu trei copii. Șase ani mai târziu, erau deja menționate trei familii, dintre care unii membri se ocupau cu agricultura, iar alții cu producerea pălincii.
Cel mai mare număr de locuitori evrei a fost înregistrat în anul 1910, când 510 persoane s-au declarat de religie mozaică. La recensământul din 1941, numărul acestora scăzuse la 393. Toți evreii au declarat idiș ca limbă maternă.
Comunitatea evreiască din Bârsana a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea, perioadă în care a fost construită și sinagoga. La acel moment, baia rituală și cimitirul existau deja.
Un val semnificativ de emigrare a avut loc în anii 1920, când majoritatea evreilor din Bârsana au ales să plece în Statele Unite ale Americii.
În 1944, aproape toți bărbații evrei din localitate au fost înrolați în detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare. La sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an, administrația maghiară i-a forțat pe evrei să se mute în ghetoul din Berbești. Ulterior, aceștia au fost deportați din gara Sighetu Marmației către lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde majoritatea și-au pierdut viața, uciși de naziști. După război, s-au întors puțini supraviețuitori, aproximativ 60 de persoane.
Treptat, aceștia au emigrat. În anul 1992, în comuna Bârsana mai trăia un singur evreu, acesta fiind și ultimul haham din întreaga regiune.
Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage