Competiția „Business Plan”, etapa județeană organizată la Baia Mare. Elevii maramureșeni își dezvoltă spiritul antreprenorial

2 minute de citit
𝐂𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 „𝐁𝐮𝐬𝐢𝐧𝐞𝐬𝐬 𝐏𝐥𝐚𝐧” – 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧𝐚̆, 𝐁𝐚𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞
- Publicitate -

Etapa județeană a competiției „Business Plan” s-a desfășurat astăzi la Baia Mare, reunind elevi din mai multe unități de învățământ din județ, interesați să își pună în valoare ideile antreprenoriale și abilitățile de planificare în domeniul afacerilor.

La eveniment a participat și președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, în calitate de membru al Comisiei de organizare și evaluare a proiectelor înscrise în competiție. Etapa județeană s-a desfășurat la Euro Hotel Baia Mare și a reunit echipe de elevi care au prezentat planuri de afaceri realizate în cadrul firmelor de exercițiu.

Competiția „Business Plan” este organizată anual de Ministerul Educației, prin intermediul Inspectoratelor Școlare, și se desfășoară pe mai multe niveluri. Local, județean, regional și național. Scopul acesteia este dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor și familiarizarea acestora cu mecanismele mediului economic, prin elaborarea și prezentarea unor proiecte de afaceri.

La etapa județeană din Maramureș au participat elevi de la Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, instituție care s-a calificat la faza regională, două echipe de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare și o echipă de la Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației.

Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Maramureș au transmis felicitări tuturor elevilor implicați pentru ideile prezentate și pentru spiritul antreprenorial demonstrat. Prin competiția „Business Plan”, tinerii au ocazia să își dezvolte inițiativa și creativitatea, dar și să înțeleagă mai bine modul în care funcționează activitățile economice.

Echipei calificate la etapa regională i-au fost adresate urări de succes în continuarea competiției.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut