Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare găzduiește în Galeria Hollósy în perioada 4-27 aprilie 2024 expoziția personală „TRANSCENDENCE” a artistului român Mihail Iordache, care trăiește de 43 de ani la New York în Statele Unite ale Americii.
Vernisajul va avea loc în 4 aprilie la ora 18.00 la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare.
CURATOR | conf. univ. dr. Laura Teodora GHINEA | Director Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor Baia Mare | Președinte U.A.P. Filiala Baia Mare
RECITAL | Grigore LEȘE
Vă invităm să vizionați o expozitie de pictură cu lucrări realizate în ultimii trei ani de creație, ilustrând explorarea prin transcendență spre adevărul artistic universal. Transcendența ne oferă o privire dincolo de realitatea imediată și vizibilă, intrând în sfera creativității cu principiile fundamentale ale artei și adevărului.
Expoziția va putea fi vizualizată pe simezele Galeriei Hollósy în perioada 04 – 27 aprilie 2024.